Ultimele stiri

Explozia de la Petromidia. Cele două victime care au suferit arsuri grave vor fi transferate în străinătate, anunță premierul Florin Cîțu

Sursa foto: Facebook/ Guvernul României

 

Premierul Florin Cîțu a spus duminică, că cele două persoane care au suferit arsuri grave, în urma exploziei de la Petromidia, vor fi transferate în străinătate, cel mai probabil mâine (n.r. luni).

„În decursul zilei de ieri m-am interesat de starea celor două persoane care au arsuri grave, în urma exploziei de la Petromidia. Am discutat atât cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, cât și cu secretarul de stat, Raed Arafat. Am solicitat să beneficieze de cea mai bună îngrijire în țară, iar dacă transferul lor în străinătate este o soluție mai bună, trebuie demarată procedura.
Mă bucur că în urma intervenției mele, cele două persoane, care în prezent sunt internate la Spitalul Floreasca, vor fi transferate în străinătate. Cel mai probabil, transferul ar urma să fie făcut mâine. De fiecare dată trebuie să ne intereseze un singur lucru: pacientul să aibă parte de cel mai bun tratament”, a precizat Florin Cîțu.

Rompetrol Rafinare a confirmat de asemenea, transferul celor două persoane în străinătate și a făcut precizări și despre pacientul în vârstă de 27 de ani, internat la Spitalul Județean Constanța, a început să meargă și se recuperează rapid după intervenția chirurgicală de vineri seară. În urmă cu o zi, compania a anunțat că o persoană (53 de ani, lucrător instrumentare și control) a fost deja externat, având răni minore.

„Cu sprijinul autoritatilor și în acord cu dorința familiilor, compania depune în continuare toate eforturile pentru transferul rapid al celor 2 colegi internați la spitalul de urgență Floreasca către o clinică de specialitate din străinatate.
Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialiști din Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca”, starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafața corpului. În această dimineață, s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer.
Colegul de 27 de ani internat în Constanța a început să meargă și se recuperează rapid dupa intervenția chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Județean Constanța estimează că în perioada urmatoare acesta va fi externat.
Toate costurile vor fi suportate de Rompetrol Rafinare si KMG International. Compania este în contact direct cu toți membrii familiilor colegilor, pentru a-i sprijini până în momentul în care aceștia vor fi recuperați complet”.

O explozie puternică, urmată de un incendiu, a avut loc vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Un bărbat în vârstă de 32 de ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite. Două victime, care prezentau arsuri pe suprafața corpului, au fost transferate cu elicopterul SMURD la Spitalul „Floreasca” din București.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, la mai puțin de trei ore de la izbucnire, la ora 15:00. Planul roșu de intervenție de la nivelul județului Constanța, activat imediat după primirea apelului, a fost dezactivat la ora 16:20.

Citește mai multe aici:
UPDATE! Explozie la Rafinăria Petromidia! A fost activat planul ROȘU 
Surse! Posibila cauză a exploziei de la Petromidia
UPDATE: Explozia de la Petromidia. Bărbatul dispărut a fost găsit mort
BREAKING NEWS. Incendiul de la Petromidia a fost lichidat!

Alte articole

12 mai 2024 11.01 am

Primăria municipiului Constanța a transmis duminică, 12 mai, că FCSB, campioana României la fotbal, a sărbătorit câștigarea titlului într-un autobuz supraetajat al CT Bus. FCSB a sărbătorit…

23 aug. 2023 2.20 pm

La data de 22 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați,…

19 feb. 2023 6.50 pm

CT BUS anunță publicul călător că suspendă traseele pentru elevi în intervalul 20 – 24.02.2023, pe perioada vacanței școlare. Circulația celor 3 linii, E1, E2 și E3, se va relua pe 27.02.2023,…

10 sept. 2024 10.34 am

Polițiștii locali au desfășurat săptămâna trecută controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute, destinate transportului de mărfuri care nu dețineau autorizație de folosire…

22 nov. 2023 11.44 am

Un bărbat de 47 de ani din Fetești se dădea drept bătrân bonav în fața Spitalului Județean Constanța și cerea trecătorilor bani pentru medicamente. Asupra acestuia, polițiștii au găsit 370…

01 iun. 2021 4.31 pm

  UPDATE: Femeia în vârstă de 70 de ani a decedat. Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, în urma unui accident rutier produs între două autoturisme, prin impact…