Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină pe DN2A, la intersecția cu localitatea Ghindărești, acolo unde două mașini s-au ciocnit.
La locul solicitării au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B și un echipaj SAJ.
În urma accidentului au rezultat două victime, conștiente și cooperante. Potrivit pompierilor, acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul spitalului din Hârșova.