Ultimele stiri

Cod galben de vreme severă la Constanța

vant ploaie vreme cazino constanta (sursa foto: Primăria Constanța)

Municipiul Constanța se află sub atenționare meteorologică cod galben astăzi, în intervalul orar 12:00- 23:00.

În intervalul menționat, în Dobrogea, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Astăzi, temperatura maximă va fi de 22-23 de grade, iar cea minimă de 16-17 grade.
Mâine, vremea va fi normală termic, în general instabilă. Cerul va fi temporar noros. Ziua și în prima parte a nopții, vor fi condiții de averse, descărcări electrice și posibil grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperatura maximă va fi de 21-23 de grade, iar cea minimă de 16-17 grade.

Alte articole

22 oct. 2024 12.01 pm

Lucrările de montare și cuplare a noilor tronsoane la conducta magistrală de apă cu diametrul de 800 mm din zona Pod Butelii au fost finalizate. De la producerea avariei, în seara zilei de 20 octombrie…

25 feb. 2024 5.34 pm

La data de 24 februarie, în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, în stațiunea Vama…

12 apr. 2024 4.16 pm

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din localitatea Eforie Nord, județul Constanța, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea…

28 feb. 2024 9.25 am

Echipele RAJA intervin astăzi, 28 februarie, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de la intersecția str. Soveja cu bd. Alexandru…

15 feb. 2023 1.25 pm

 Pe aleea Topolog au fost demarate lucrările de reabilitare a trotuarelor care prezintă o stare avansată de degradare. Echipele Confort Urban înlocuiesc bordurile deteriorate, iar suprafețele pietonale…

20 aug. 2024 3.07 pm

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului „Litoralul pentru toți”, cu prețuri ce pornesc de la 38 de lei pe noapte de persoană. Programul,…