În contextul vizitei oficiale în Croația, la data de 28 martie a.c a avut loc întrevederea bilaterală a domnului Lucian Nicolae BODE, ministrul afacerilor interne, cu omologul croat, domnul Davor BOŽINOVIĆ.
În cadrul întrevederii, cei doi demnitari au subliniat că dialogul în domeniul afacerilor interne, bazat pe viziuni similare și poziționări comune sau foarte apropiate în privința majorității aspectelor ce privesc agenda regională, europeană, și internațională este unul excelent și se desfășoară la toate nivelurile.
Au fost abordate teme europene de interes comun, precum azilul și migrația, aderarea României la spațiul Schengen, aspecte aflate pe agenda bilaterală cu accent pe cooperarea polițienească și situațiile de urgență, precum și alte subiecte privind securitatea în regiune. Cei doi miniștri au reiterat interesul comun pentru combaterea criminalității sub toate formele sale, precum și pentru stabilirea celor mai bune modalități de cooperare, inclusiv din perspectiva continuării detașării ofițerilor din cadrul Poliției Române care îi vor sprijini pe colegii croați în cadrul proiectului „Safe Tourist Destination”.
Legat de agenda europeană, cei doi demnitari au făcut un schimb de opinii pe marginea principalelor dosare aflate pe rol, cu accent pe extinderea spațiului Schengen. În ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, ministrul român l-a felicitat pe omologul croat pentru realizarea de excepție de la finalul anului trecut. În ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen, domnul BODE a subliniat așteptarea României ca în cursul acestui an să devină stat membru Schengen.
„Croaţia este unul dintre susţinătorii activi ai aderării României la spaţiul Schengen, sens în care omologul meu m-a asigurat de tot sprijinul său atât în cadrul Consiliului Uniunii Europene, cât şi în relaţia cu partenerii europeni. De asemenea, mi-a transmis că atingerea acestui deziderat în cursul acestui an aduce beneficii atât cetăţenilor români, cât şi întregii Uniuni Europene”, a scris pe Facebook, Lucian Bode.
Totodată, demnitarul român a evidențiat implicarea României în eforturile regionale de reducere a fluxurilor de migrație, deși România nu este pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest.
„Cooperarea dintre România şi Croaţia în domeniul Afacerilor Interne este foarte bună. Mă bucur să mă aflu astăzi la Zagreb şi să dau curs invitaţiei adresate de către omologul şi prietenul meu, domnul ministru Davor Božinović”, a adăugat acesta.
La final, interlocutorii au apreciat discuțiile foarte bune și constructive avute, ocazie cu care au reconfirmat încă o dată excelenta relație de colaborare dintre ministerele de interne.