Ultimele stiri

“Gala Excelenţei şi Profesionalismului Feminin” – Evenimentul în cadrul căruia au fost premiate femeile care au avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea anumitor segmente economico-sociale

Sursa foto: Facebook/ Mihai Lupu

Consiliul Județean Constanța împreună cu Universitatea Ovidius din Constanța şi Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța au organizat duminică, 12 martie 2023, evenimentul intitulat “Gala Excelenţei şi Profesionalismului Feminin”, transmite CJC prin intermediul unui comunicat de presă.

Evenimentul, dedicat femeilor care au avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea anumitor segmente economico-sociale, a fost organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Femeii.

În cadrul acestuia, au fost acordate trofee de excelenţă unor distinse doamne care, prin profesionalismul și dedicarea lor, au adus plus valoare în următoarele sectoare de activitate: Educație-Învățământ, Sport, Sănătate, Cultură, Administrație, Mass-Media, Mediul de Afaceri, Profesii Juridice și Voluntariat și Implicare Socială.

De asemenea, au mai fost acordate patru trofee pentru întreaga carieră, unor doamne din antreprenoriat, educaţie şi învăţământ, cultură şi sport, dar şi un trofeu de excelenţă unei tinere femei aflate la început de drum în afaceri și altul, unei studente cu rezultate educaţionale deosebite.

Societatea are nevoie de repere și de valori la care să se poată raporta. Are nevoie de acei oameni cărora să le pese, cu adevărat, de oameni onești și dispuși să ofere totul pentru binele comunității. Despre asta a fost «Gala Excelenței și Performanței Feminine», eveniment organizat de Consiliul Județean Constanța împreună cu Universitatea Ovidius din Constanța și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. Ne-am dorit să aducem o recunoaștere și o răsplată simbolică a tuturor eforturilor unor femei de excepție, care au contribuit și contribuie, zi de zi, la clădirea unei societăți sănătoase, bazate pe valori solide. Aceste doamne și domnișoare, consacrate sau aflate la început de drum în carieră sunt adevărate modele de profesionalism, perseverență și dedicare și au oferit societății ceea ce au mai bun. Ne-au făcut mândri prin obținerea unor rezultate excepționale în sport, ne-au îmbogățit instituțiile din punct de vedere cultural, educațional, științific sau au adus un aport substanţial mediului de afaceri, de care județul are atât de multă nevoie pentru a se dezvolta durabil. Şi, bineînteles, lista nu se opreşte aici. Avem exemple feminine de excelenţă în absolut toate domeniile de activitate, femei care, sunt convins că, într-un anumit moment al parcursului lor profesional vor urca pe această scenă. Astăzi, şi în fiecare zi a carierei lor, le asigurăm de întreaga noastră preţuire şi susţinere. Felicitări şi mult succes în tot ceea ce v-aţi propus!a declarat Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Într-un cadru festiv, au fost acordate un număr de 15 trofee, din care nouă premii de excelenţă în domeniul în care activează, următoarelor doamne: Mirela Stângă – Cultură, prof. univ. Monica Vlad – Educaţie şi Învăţământ, Elizabeta Samara – Sport, dr. Rodica Tudoran – Sănătate, Ancuța Daniela Belu – Administraţie, Feri Predescu – Mass Media, Paula Vals – Mediul de Afaceri, Elena Dăscălescu – Profesii juridice, Alina Pătrăhău – Voluntariat şi Implicare Socială.

De asemenea, au mai fost acordate patru trofee pentru întreaga carieră, care au mers la: Anaid Tavitian – Cultură, Elena Frâncu – Sport, Fotini Teodorescu – Antreprenoriat şi prof. univ. dr. Valeria Stroia – Educatie-Învăţământ.

Nu în ultimul rând, un trofeu acordat unei tinere aflate la început de drum în afaceri i-a fost înmânat Mariei Cristina Buzea, antreprenor, în timp ce trofeul pentru rezultate educaţionale deosebite a mers la Teodora Fuduli, studentă în cadrul Universităţii Ovidius Constanţa.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, precum şi membri marcanţi din mai multe domenii de referinţă, din judeţul Constanţa.

Alte articole

25 sept. 2023 3.24 pm

Constanța găzduiește în perioada 25-26 septembrie, pe plaja Zoom, un eveniment dedicat iubitorilor sporturilor nautice. Competiția de Kitesurfing reunește participanți din întreaga țară și…

15 mai 2023 9.36 am

  Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină noaptea trecută în Năvodari. Potrivit primelor informații, un accident rutier a avut loc la intrare în Năvodari…

05 iul. 2024 10.58 am

În ultimele zile, au circulat în mass-media știri alarmiste și false despre o pretinsă invazie de alge pe litoralul românesc, cu un accent deosebit pe stațiunea Mamaia. Organizația de Management…

01 oct. 2024 4.16 pm

Judecătoria Mangalia a respins, marţi, ca neîntemeiată, o nouă cerere formulată de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a…

16 mai 2024 12.29 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 16 mai, între localitățile Năvodari și Corbu. Potrivit primelor informații,…

18 iun. 2021 2.09 pm

  Programate să înceapă pe data de 15 iunie, lucrările de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu vor începe abia în luna iulie. Deși în urma cu o lună de zile, în cadrul unei…