Ultimele stiri

VIDEO. A început restaurarea Mormântului Hypogeu

Sursa foto: Info Sud-Est

Restaurarea Mormântului Hypogeu a început ieri, 18 ianuarie 2023, primii metri cubi de beton fiind turnați, conform vicepreședintelui Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu.

Potrivit acestuia, de la acest strat de egalizare va începe fundația mult așteptatului edificiu ce va pune în valoare monumentul din necropola străvechiului Tomis.

Context

Primăria Constanța a emis în data de 7 noiembrie 2022 autorizația de construire pentru proiectul de salvare și punere în valoare a Mormântului Hypogeu, a anunțat Petre Enciu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța.

În locul barăcii de astăzi care nemulțumește pe toată lumea, vom edifica o construcție cu rol de protecție pentru mormântul monument și care va avea și funcțiune de muzeu de vizitare cu tematică funerară antică. Interiorul mormântului va fi restaurat de o echipa de experți, iar microclimatul de interior va fi asigurat printr-o instalație complexă”, a declarat atunci Petre Enciu.

Proiectul este finanțat din fonduri europene iar constructorul va trebui să finalizeze lucrarea până în octombrie 2023, valoarea totală a proiectului ridicându-se la suma de 4.400.000 lei

Vezi mai multe detalii despre Mormântului Hypogeu

  • Lucrarea trebuie terminată până în octombrie 2023? Iar executantul lucrărilor este S.R.L.? Deci dacă nu termină în termen nu răspunde decât cu capitalul social, probabil 200 lei.
    Încă o investiție care pierde finanțarea europeană.

Comments are closed.

Alte articole

03 aug. 2021 5.16 pm

  Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, anunță printr-o postare pe Facebook, că „a demarat elaborarea unui proiect de recompensare a asociațiilor de proprietari pentru colectarea…

30 iul. 2021 4.04 pm

  În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Constanța, de vineri, 30 iulie, consilierii USR PLUS au depus un amendament la proiectul de hotărâre cu numărul 31 de pe ordinea de zi, prin…

12 mai 2024 4.57 pm

Preşedintele PNL Constanţa, Bogdan Huţucă, a reacţionat sâmbătă la declaraţiile liderilor PSD aflaţi în vizită la Constanţa, el precizând că să spui că la Constanţa nu sunt investiţii…

13 iul. 2023 11.10 am

La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 06.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar amenința că-și…

28 iun. 2021 1.07 pm

  Primăria Municipiului Constanța anunță că marți, 29 iunie, în intervalul orar 07:00-13:00, vor fi instituite restricții de circulație pe următoarele artere rutiere: – strada Arhiepiscopiei,…

10 nov. 2023 4.52 pm

Primăria Constanța anunță că șase adăposturi de protecție civilă din municipiu vor fi reabilitate în perioada următoare. Lucrările au început la adăpostul situat pe strada Baba Novac, bloc…