Ultimele stiri

Guvernul începe reoganizarea teritorială a României

Foto Ilustrativ. Sursa foto: Wikipedia

E vorba despre înființarea consorțiilor administrative – asocierea voluntară dintre două sau mai multe localități învecinate, potrivit proiectului pus în dezbatere publică. Această modificare a fost asumată de România prin PNRR.

Proiectul de lege vizează completarea Codului Administrativ (Ordonanța de urgență 57/2019) și se adresează localităților care vor să coopereze și să se asocieze pentru a oferi în comun servicii publice, potrivit g4media.ro.

Articolul introdus de noul proiect de lege: Două sau mai multe comune ori orașe care au în componența lor localități rurale, învecinate au dreptul ca, în limitele competenței autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, în consorții administrative, în scopul îmbunătățirii eficienței serviciilor publice, creșterii eficacității implementării investițiilor sau pentru eficientizarea utilizării resurselor umane specializate pentru atingerea intereselor colectivităților locale.

Consorțiile administrative nu vor avea personalitate juridică.

Conceptul de „consorții administrative” apare în  cadrul PNRR pentru susținerea reformelor ce vizează creșterea capacității administrației publice locale. Unul dintre jaloanele care se regăsesc în componenta 10 – Fondul local din PNRR vizează amendarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ prin reglementarea regimului juridic al organizării și funcționării consorțiilor administrative.

Reamintim că mai multe voci din societatea civilă, dar și din clasa politică, au cerut insistent o reformă administrativă care să ducă atât la scăderea numărului de comune, cât și la micșorarea numărului de județe, tocmai pentru a eficientiza cheltuirea resurselor. Ideea reformei este respinsă de PSD și PNL, mai ales la nivel local, dat fiind că o astfel de modificare ar duce la dispariția unor puternici baroni locali, dar și a sute de consilieri locali și județeni.

 

Alte articole

14 apr. 2024 10.31 am

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România este solidară cu poporul israelian în aceste momente dificile, în contextul atacului cu rachete fără precedent al Iranului. Premierul Marcel Ciolacu…

04 oct. 2023 10.39 am

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a transmis că importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază…

23 sept. 2021 11.27 am

  Dacian Cioloș a câștigat primul tur al alegerilor pentru președinția USR PLUS, cu 46% din voturi. Dan Barna a obținut 43,9%, în timp ce Irinel Durău a avut 10,1%, după cum a anunțat Ionuț…

06 oct. 2024 12.14 pm

Termenul pentru depunerea candidaturilor la funcția de președinte al României la Biroul Electoral Central (BEC) s-a încheiat sâmbătă, 6 octombrie 2024, la ora 24:00. În total, 18 persoane s-au…

17 ian. 2025 2.16 pm

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că România înregistrează un deficit comercial de aproximativ trei miliarde de euro, o problemă accentuată de exportul ridicat de materie primă și importul de…

03 mart. 2025 8.05 pm

Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat luni, la Târgoviște, că ar putea renunța la candidatura sa la alegerile prezidențiale în favoarea lui Ilie Bolojan, dacă situația politică o va cere.…