Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a efectuat joi, o vizită de lucru la Constanța, în care a purtat discuții pe tema sistemelor de irigații cu agricultorii.
În afară de aceste aspecte, ministrul a vorbit și despre situația lacului Tăbăcărie, care în prezent nu aparține nimănui, până la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. El a precizat că în momementul în care va veni decizia, iar lacul va fi dat în administrarea Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură (ANPA), acesta va fi dat ulterior Primăriei Constanța, pentru administrarea lui.
„A fost un proces început în urmă cu ani de zile. Am aflat că discutăm în această zonă de două lacuri. ANPA este gestionarul fondului piscicol. Este singurul corespondent la Comisia Europeană pe tot ceea ce înseamnă fondul piscicol. Lacul Tăbăcărie o să îl dăm cu siguranță în administrare Primăriei ca să îl pună în valoare. Lacul Tăbăcărie nu mai are nicio valoare piscicolă la momentul în care noi discutăm. Am văzut cum arată, am văzut care e potențialul și eu cred că are un potențial mai mare pentru Primărie decât pentru ANPA.
În momentul în care va fi dată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și lacul ne va reveni ANPA, atunci vom promova hotărârea de guvern sau o lege prin care să treacă la primărie în administrare. Rămâne tot al statului român, doar că trece din administrarea ANPA, în administrarea primăriei”, a spus Adrian Oros.