Farul a învins duminică după-amiază, la Constanța, scor 1-0, pe Viitorul Pandurii și continuă lupta pentru primele șase locuri și implicit, accederea în play-off-ul ligii secunde.
După o primă repriză aflată sub semnul echilibrului și fără ocazii importante de gol, antrenorul Farului, Ianis Zicu, a efectuat trei schimbări la pauza meciului. Astfel, Cosmin Bîrnoi, Robert Silaghi și Alexandru Stoica le-au luat locul lui Ilie Damașcan, Florin Bălan și Andrei Banyoi.
În minutul 63, Cosmin Bîrnoi a fost cel care a pasat în fața porții, iar după o respingere a oaspeților, mijlocașul Farului, Liviu Mihai a reluat cu un voleu sub transversală.
Cu această victorie, constănțenii urcă pe locul 11 în clasament, cu 24 de puncte, însă la doar două puncte de locul șase, ocupat de U Cluj în acest moment, echipă cu care Farul speră să ia cele trei puncte, în urma deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, care întârzie să apară, încă de la sfârșitul anului trecut.
Pentru Farul urmează încă trei meciuri de disputat în acest sezon regulat: în deplasare cu CSM Slatina, pe 6 martie, pe teren propriu împotriva Comunei Recea, pe 13 martie și ultimul meci, cu liderul din acest moment, U Craiova 1948, pe 20 martie.