Ultimele stiri

JUDEȚUL CONSTANȚA. Ghinion transformat în noroc! A găsit banii pierduți de un tânăr, dar nu i-a păstrat și i-a dus la Poliție: polițistul Nicolae a fost cel care i-a dat vestea cea bună!

Sursă foto: IPJ Constanța

Un tânăr din comuna Valu lui Traian, județul Constanța, a pierdut o sumă importantă de bani într-o parcare. Deși a crezut că cei 3.000 de lei s-au dus pentru totdeauna, povestea a avut un final neașteptat și fericit, grație unei persoane oneste și a profesionalismului unui polițist din comună.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, banii au fost găsiți de un cetățean cu spirit civic, care nu a stat pe gânduri și i-a predat imediat la postul de poliție. De acolo, agentul Nicolae, din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian, s-a implicat activ pentru a-l găsi pe proprietarul sumei pierdute.

După demersuri rapide, tânărul păgubit a fost identificat, iar polițistul i-a înmânat personal suma pierdută. Emoționat și recunoscător, tânărul a dorit să marcheze momentul printr-o fotografie alături de omul legii care i-a redat nu doar banii, ci și încrederea în oameni.

Domnul Cătălin a dorit să facă o fotografie cu colegul nostru, Nicolae, de la Postul de Poliție Valu lui Traian, pentru că el a fost cel care l-a ajutat să recupereze aproape 3.000 de lei, bani pe care i-a pierdut într-o parcare din comună”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Gestul cetățeanului care a returnat banii, dar și implicarea promptă a agentului Nicolae, arată că binele există și că spiritul civic trăiește în comunitățile noastre.

Lasati un comentariu

Alte articole

robinet apa calda raja

03 sept. 2024 9.11 am

Astăzi, 03 august 2024, în intervalul orar 08.45 – 13.00, se sistează furnizarea apei potabile în cartierul Palas din municipiul Constanța pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei părți…

06 feb. 2025 9.10 am

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) continuă luna aceasta campania de promovare a istoriei Dobrogei și a patrimoniului cultural. Ieri, 5 februarie, la noul sediu MINAC a…

22 iul. 2024 11.56 am

Echipele RAJA intervin luni, 22 iulie, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe aleea Nalbei din municipiul Constanța.…

24 ian. 2024 12.02 pm

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în urma activităților informativ-operative specifice, au reținut, în zona de frontieră, în proximitatea localității Cetate, paisprezece…

02 mart. 2025 3.04 pm

Sâmbătă, 1 martie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului…

16 feb. 2023 1.44 pm

Proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” vizează implementarea unor măsuri destinate optimizării consumurilor energetice la nivelul…