Ultimele stiri

Calendarul oficial al plăţilor în luna mai – Când intră banii pentru alocaţii, indemnizaţii, pensii şi alte drepturi sociale

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ministerul Muncii anunţă, miercuri, calendarul oficial al plăţilor în luna mai şi precizează zilele în care intră banii pentru alocaţii, indemnizaţii, pensii şi alte drepturi sociale.

Chiar dacă începutul lunii aduce mini-vacanţa de 1 Mai, toate sumele aferente plăţii alocaţiilor pentru copii, indemnizaţiilor, pensiilor şi tuturor celorlalte drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari”, a transmis, miercuri, Ministerul Muncii

În aprilie, drepturile au fost plătite mai devreme pentru ca românii să se poată pregăti pentru Paşti. 1 Mai, Ziua Muncii, este zi liberă pentru toţi românii. Banii aferenţi alocaţiilor pentru copii, pensiilor şi celorlalte prestaţii sociale vor ajunge la beneficiari în timp util, calendarul plăţilor fiind deja stabilit în acest sens”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială va face plata prestaţiilor şi beneficiilor sociale astfel:

  • Alocaţia de stat pentru copii: 8 MAI în cont bancar; începând cu 13 MAI prin mandat poştal;
  • Indemnizaţia de creştere a copilului: 8 MAI în cont bancar; începând cu 13 MAI prin mandat poştal;
  • Stimulentul de inserţie: 8 MAI în cont bancar; începând cu 13 MAI prin mandat poştal;
  • Alocaţia de plasament: 8 MAI în cont bancar; începând cu 13 MAI prin mandat poştal;
  • Drepturile persoanelor cu dizabilităţi: 12 MAI în cont bancar; începând cu 14 MAI prin mandat poştal;
  • Alocaţia lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA: 20 MAI în cont bancar; începând cu 20 MAI prin mandat poştal;
  • Indemnizaţia lunară de hrană pentru bolnavii de TBC: 20 MAI în cont bancar; începând cu 20 MAI prin mandat poştal;
  • Ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI): 20 MAI în cont bancar; începând cu 20 MAI prin mandat poştal;
  • Ajutorul de incluziune (VMI): 20 MAI în cont bancar; începând cu 20 MAI prin mandat poştal.

Casa Naţională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel:

  • Prin mandat poştal: începând cu 2 MAI 2025
  • În cont bancar: 12 MAI 2025
  • Pentru pensionarii din străinătate (prin Citi Bank): 20 MAI 2025

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va face plata prestaţiilor astfel:

  • Între 14-16 MAI plata ajutorului de şomaj va ajunge la beneficiari atât prin mandat poştal, cât şi pe card.

Lasati un comentariu

Alte articole

30 ian. 2024 10.43 am

Vlad Pascu, tânărul care a urcat drogat la volan şi a luat două vieţi, vrea să le plătească daune morale familiilor celor doi tineri ucişi în accidentul cumplit de la 2 Mai. Potrivit observatornews.ro,…

19 feb. 2025 1.27 pm

Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național, care permite doborârea dronelor neautorizate. Proiectul a fost adoptat cu 196…

22 dec. 2024 6.26 pm

Ultima variantă propusă în cadrul negocierilor pentru formarea viitorului Guvern indică o distribuție a ministerelor între PSD, PNL și UDMR. Potrivit surselor politice, structura guvernamentală…

15 ian. 2024 10.46 am

Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ, depuneri de polei şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi seară în cea mai mare parte a regiunilor ţării. ANM…

05 sept. 2024 7.40 pm

Şcolile cu rezultate slabe la examene trebuie sprijinite să-şi îmbunătăţească rezultatele, comunicarea şcoală – beneficiari trebuie îmbunătăţită, iar informaţiile trebuie să ajungă…

12 oct. 2023 9.44 am

Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii în judeţele Timiş, Mehedinţi şi Cluj, într-un dosar de trafic de droguri. Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce transporta cocaină,…