Ultimele stiri

Vremea în următoarele patru săptămâni: temperaturi mai mari decât cele normale, până după jumătatea lunii mai

Sursă foto: observatorul.md

Meteorologii estimează că temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale ale perioadei, până după jumătatea lunii mai, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele specifice pentru acest moment al anului.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2005-2024.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 21-28 aprilie

Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, dar cu posibilitatea unui uşor excedent în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi în sud-vest şi a unui uşor deficit în extremitatea de nord a teritoriului.

Săptămâna 28 aprilie – 5 mai

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi uşor deficitare, mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.

Săptămâna 5-12 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în regiunile sud-estice şi vestice, iar în rest va fi uşor deficitar.

Săptămâna 12-19 mai

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi uşor deficitare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Lasati un comentariu

Alte articole

19 sept. 2024 10.56 am

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind averse însemnate cantitativ, valabilă joi, între orele 10.00 şi 21.00. În acest interval, în judeţele Neamţ,…

28 mart. 2025 9.37 am

Temperaturile se vor situa sub cele obişnuite, în a doua săptămână din aprilie şi vor fi apropiate de cele specifice în restul lunii. în sudul şi estul ţării va ploua în intervalul 31 martie…

17 oct. 2024 1.51 pm

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă astăzi, în intervalul orar 12:00-16:00. În zona de litoral a județului Constanța, vântul va avea intensificări, cu viteză la rafală în general…

08 feb. 2025 11.29 am

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, până la ora 13:30, se vor înregistra în Constanța precipitatii mixte care depun local polei. Astăzi, vremea va fi rece, cu aspect schimbător.…

27 ian. 2023 7.19 pm

  Municipiul Constanța se va afla sub atenționare meteorologică până duminică, 29 ianuarie, ora 10:00. Codul galben de vremeă severă a fost prelungit, conform Administrației Naționale de…

07 feb. 2021 7.45 pm

  Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o informare despre praful saharian, provenit din nordul Africii, care va traversa țara noastră, începând de duminică noapte. Norul…