Întrebarea din titlu este preluată din cartea „Tirania fiscală”, autor Pascal Salin, apărută la Iași în Editura Liberalis, de pe lângă Institutul Friedrich von Hayek România. Capitolul XI din această carte se numește „Impozite pentru care stat?”. Autorul cărții aduce în atenție eficiența activităților publice finanțate de banii colectați de stat.
De ce am scris aceste rânduri? Poate din dorința de a pune pe tapet ce face statul cu banii pe care-i colectează. Cât de transparent este statul atunci când cheltuie banii de la buget? Sau cât de eficient cheltuie acești bani? Sau cât de rațional este cheltuit banul public? Ce ar scoate la iveală un audit serios?
Recent Agenția Moody’s a înrăutățit perspectiva asociată ratingului României la ”negativă”. Aceasta și-a motivat decizia prin existența unui deficit fiscal excesiv, de circa 8%. Și agențiile Fitch Ratings și S&P Global Ratings au dat României același calificativ acum câteva luni. Suntem doar cu o singură treaptă deasupra lui ”junk”.
Contribuabilul se întreabă, pe bună dreptate, ce face statul cu banii lui sau ce servicii întoarce în contul banilor colectați. Un fapt este cert, uneori statul are prestații lamentabile, care nu sunt în concordanță cu aspirațiile contribuabililor. Statul a devenit delăsător și excesiv de îngăduitor, chiar miop în ce privește gestionarea resurselor, iar contribuabilul, pe bună dreptate, se simte neglijat. Execuția bugetară s-a transformat într-un maidan, unde fiecare face ce vrea. Mai răspunde cineva de devalizarea finanțelor publice?
Pascal Salin ne spune că „alchimia macroeconomiei lasă să se înțeleagă faptul că un guvern poate provoca, după bunul plac, o relansare economică sau o frânare a creșterii economice la fel cum procedează un pilot cu propriul avion”.
Să vedem cum „pilotează” guvernul cheltuirea „banului public”. Nu cumva ne confruntăm cu un stat dezinteresat în a-și deservi cetățenii contribuabili? Nu cumva statul se comportă precum Pilat din Pont, se spală pe mâini, și asta după ce încasează impozitele și taxele? Mai este interesat statul să vadă ce se petrece cu banii colectați sau se mulțumește să dispară din peisaj? Reînvie Papură Vodă și satul fără câini?
Citeste si Cui (nu-i) foloseşte ”închisoarea monetară” în care este ţinut cursul Leu/Euro?
Impozite pentru care stat? Cum pentru care stat?
– Pentru statul care a scăpat din mână frâiele salarizării în administrația publică, unde au apărut clivaje salariale monstruoase, iar comportamentul ștrengăresc al bugetarului este prezent la tot pasul. Salariile de tip ”popcorn” au devenit noua normalitate. Când directorii din administrația publică sau de la companiile de stat, propulsați politic, dar cu aere de CEO, au țopăit ca Fred Astaire pentru majorări salariale, dorințele le-au fost îndeplinite instant. Roaba cu bani le-a fost pusă la dispoziție. Guvernanții au fost sistematic ”de gașcă” de câte ori au primit solicitări de majorări salariale. Salariile mari, foarte vag justificabile, l-au determinat pe contribuabil să se considere tras pe sfoară de guvernanți. Indiscutabil, aici statul a pierdut definitiv lupta cu coerența salarială. Din această cauză s-a ajuns acum ca nivelul salariilor din mediul privat să fie hilar comparativ cu cel din administrația publica. Ani la rând, cu diverse trenulețe, s-au lăudat că pun ”freeze” pe salariile șefilor din administrație și din companiile de stat, dar acestea au crescut și mai mult, unele chiar în regim turbo.
– Pentru statul care după ce le-a încasat contribuțiile își trimite bolnavii la privat, să se trateze cu factură și cu banul jos. Iar cei care sunt tratați în rețeaua de stat beneficiază de servicii discutabile. Deși sunt bine retribuiți, medicii încă mai văd pacienții ca un potențial bancomat mobil. Banii pentru analize sunt doar pentru primele zile ale lunii, după care trebuie să plătești. România ocupă primul loc în Europa la decese survenite din cauze tratabile, conform unui studiu efectuat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Conform studiului ”Health at a Glance Europe 2024. State of Health in the EU”, în România cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor însemnă 1632 de euro, la nivelul anului 2022, cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană, unde media este de 3533 de euro pe cap de locuitor.
– Pentru statul care nu vrea să se reformeze și plătește un aparat bugetar imens, transformat în bazin electoral, de unde își asigură cele mai multe voturi. Sunt primării inutile golite de conținut administrativ, gurmande de bani publici, incapabile să-și asigure veniturile necesare pentru a funcționa, iar pentru plata salariilor așteaptă ajutorul de la bugetul central. Peste 24% dintre localități nu-și pot plăti nici salariile, iar 15% din localități au sub 1500 de locuitori.
– Pentru statul care a tolerat prime de pensionare, la Romsilva, de până la 100.000 de euro, din bani publici. Conform declarației ministrului Mediului, Mircea Fechet, în ultimii doi ani, s-au cheltuit pentru prime de pensionare 194 de milioane de lei de care au beneficiat 1267 de persoane.
– Pentru statul care era pregătit să acorde prime de zeci de mii de euro la Federația Română de Canotaj pentru personalul auxiliar, în contul medaliilor câștigate la Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Erau vehiculate și sume de 160.000 euro pentru personalul auxiliar.
După frecvența cu care se împrumută guvernul putem trage concluzia că bugetul seamănă cu un magazin sătesc, din perioada ceaușistă, din care dispărea marfa imediat ce era „băgată”.
Este dificil să ceri conformare voluntară din partea contribuabililor la plata taxelor și impozitelor, când banul public este tocat discreționar de o mână de oameni. În lipsa unei discipline a cheltuirii banului public, consolidarea bugetară rămâne un scop greu de atins.
Ar fi bine dacă ar reflecta guvernanții la melodia care se cântă pe la toate nunțile: „Banii mei, banii mei, ce-am făcut Doamne cu ei?”
Închei cu un citat din Machiavelli: „Dacă prințul este prea darnic, va trebui să crească taxele și să împovăreze fiscal cetățenii” (apud „Incursiuni turboliberale” p.143, autor Costel Stăvărache, Editura Ludwig von Mises, România, 2020)
Articol publicat iniţial pe Republica.ro
