Ultimele stiri

CONSTANȚA. Valentin mergea cu mama lui la biserică. Femeia a privit neputincioasă cum fiul își dă ultima suflare: „Dacă nu trăgea dreapta, muream și eu. M-a salvat pe mine”

Destine frânte pe un drum din județul Constanța. Două vieți s-au stins fulgerător, miercuri seară, într-un accident cumplit petrecut între localitățile Năvodari și Lumina.

Nicoleta, o tânără însărcinată în patru luni, și Valentin, un bărbat de 34 de ani care mergea cu mama sa la biserică, au murit pe loc, în urma unui impact frontal devastator.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere o arată pe Nicoleta, care abia își serbase ziua de naștere, trecând cu viteză foarte mare peste o trecere de cale ferată, cu doar 15 minute înainte de tragedie. Era singură în mașină, purta semnul de șofer începător și se îndrepta spre casă, acolo unde o aștepta o fetiță de doar cinci ani.

În câteva secunde, viitorul întregii familii s-a năruit. Pe contrasens venea Valentin, alături de mama sa. Încetinise în dreptul căii ferate, însă nu a avut nicio șansă. Impactul a fost atât de violent, încât mașina sa a fost proiectată la peste 100 de metri distanță, oprindu-se într-un stâlp. Mama lui, aflată pe scaunul din dreapta, a supraviețuit.

„Mi-a murit în ochii mei… Dacă nu trăgea dreapta, muream și eu. M-a salvat pe mine”, a spus printre lacrimi femeia, răpusă de durere, potrivit adevarul.ro.

Valentin era singurul copil al familiei, un om liniștit, credincios, cunoscut de toți în comunitate. Lucra ca gestionar și mergea în fiecare duminică la biserică, de mână cu mama sa.

Venea cu colivă, cu zâmbet, doar cu mama lui”, a spus o localnică.

Soțul Nicoletei, încă în stare de șoc, a venit a doua zi la morgă pentru a-i recunoaște trupul.

Era însărcinată. Urma să avem un băiețel”, a spus cu voce stinsă Alex M:

Acasă, fetița lor nu înțelege de ce mama ei nu mai vine. La locul tragediei au intervenit mai multe echipaje de salvare, inclusiv un elicopter SMURD, dar eforturile au fost zadarnice.

Cele două victime au fost extrase, resuscitate, dar din păcate, nu au mai putut fi salvate”, a transmis ISU Constanța.

Ancheta Poliției este în curs, iar cauza exactă a accidentului urmează să fie stabilită. Până atunci, două familii plâng pierderi de neînlocuit, iar o comunitate întreagă este în doliu.

Lasati un comentariu

Alte articole

23 oct. 2023 2.13 pm

Trei bărbați s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși la volan băuți sau fără permis. Unul dintre ei a intrat cu mașina în bordura unui sens giratoriu. La data de 23 octombrie, în jurul…

21 nov. 2023 11.57 am

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 21 noiembrie, pe strada Poporului din Medgidia, acolo unde cinci autoturisme…

29 iul. 2024 5.08 pm

Garda de Mediu Constanşa a amendat Primăria Medgidia cu 65.000 de lei, pentru că nu a luat măsuri pentru a evita producerea de incendii de vegetaţie şi deşeuri. În baza protocolului de colaborare…

03 iul. 2023 1.44 pm

Primăria Constanța organizează o nouă dezbatere publică pe tema regulamentului activităților comercialeANUNȚ RAJA. Se oprește apa în zona Viile Noi din Constanța, miercuri, 19 martie

19 mart. 2025 8.32 pm

Cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitate să intervină miercuri, 19 martie, la sensul giratoriu de la ieșirea de pe A4, spre Ovidiu. Potrivit primelor…

robinet apa calda raja

23 iun. 2023 4.02 pm

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de la intersecția str. M3 cu M13 din zona Mamaia Sat, județul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile consumatorilor…