La doar 3 ani, David este deja o sursă de inspirație pentru angajații Polaris. Micuțul din Constanța urmărește cu entuziasm activitatea echipelor de salubrizare și a fost sărbătorit recent chiar de cei pe care îi admiră cel mai mult.
În fiecare seară, alături de mama sa, David îl așteaptă nerăbdător pe șoferul Hassan și echipa de pe mașina de salubrizare, cu ochii mari și plini de curiozitate. Pentru el, nu este doar o simplă mașină care trece pe stradă, ci începutul unei aventuri fascinante.
Cu o colecție impresionantă de mini-pubele și cunoștințe surprinzătoare despre domeniu, David și-a sărbătorit cea de-a treia aniversare cu un tort tematic: decorat cu mașini de salubrizare, containere colorate și simboluri ale activității pe care o iubește din toată inima.
Gestul echipei Polaris de a-i fi alături la aniversare a fost unul emoționant.
Pentru noi, David este mai mult decât un admirator. Este un simbol al pasiunii pure și al bucuriei pe care o putem aduce în inimile celor mici”, au transmis reprezentanții companiei.
Ne onorează interesul lui și ne responsabilizează să rămânem aproape de comunitate, în toate formele ei”, a adăugat Polaris.