Ultimele stiri

(VIDEO) Acțiuni cu efective mărite în municipiul Constanța: au fost legitimate 140 de persoane și verificate 31 de vehicule și 19 locații publice

Sursă foto: IPJ Constanța

În perioada 29-31 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au acționat cu efective mărite pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a traficului și consumului de droguri.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate aproximativ 140 de persoane și au fost verificate 31 de vehicule și 19 locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, parcuri și parcări ale unor centre comerciale.

Totodată, au fost verificați opt agenți de pază și au fost efectuate controale la trei societăți comerciale, pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 20.000 de lei.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.

Lasati un comentariu

Alte articole

30 oct. 2024 12.12 pm

Marți, 29 octombrie, în jurul orei 10.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Castanului din…

21 feb. 2025 11.29 am

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă astăzi, în intervalul orar 10:00-14:10. În zona de litoral a județului Constanța, vântul va avea intensificări, cu viteză la rafală în general…

27 sept. 2023 11.40 am

La data de 26 septembrie, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un…

30 apr. 2023 1.34 pm

Patriarhul Daniel s-a implicat în mod direct în conflictul dintre arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, și purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu. Patriarhul Daniel i-a cerut lui Teodosie…

17 feb. 2025 7.52 pm

Duminică, 16 februarie, în jurul orei 16.00 , polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că unii conducători de vehicule tip ATV nu ar respecta…

01 oct. 2024 3.26 pm

USR Constanța a transmis un mesaj pe Facebook în care condamnă majorările și noile taxe impuse de primarul Vergil Chițac și coaliția PSD-PNL, afirmând că este singurul partid care a votat împotriva…