Aici, în orașul nostru, s-a aprins o răscoală mută, o resemnare căzută pe umerii fiecăruia dintre noi, ca un palton vechi, ros de șoareci. Căci, fraților, deasupra noastră veghează o minte clarvăzătoare, o minte care face și desface, pune și ridică, cu așezări și răzgândiri tăcute, cu strategii grandioase și eschive elegante, cu hotărâri intransigente, urmate de o uitare subită.
Dragi constănțeni, ridicați privirea! Contemplați! Admirați! Cazinoul renaște, prieteni! Și de ce să nu renască? Nu s-a mai văzut nicicând o asemenea ocazie de mândrie publică! Căci cine suntem noi, amărâții de rând, să ne mirăm de puterea domniei sale, a edilului, de a face să strălucească ceea ce era, cândva, într-un întuneric vechi? Dar, vedeți voi, Vergil Chițac s-a lipit de acest simbol ca timbrul de scrisoare. Cazinoul nu a fost ridicat de mâna lui, nu a fost salvat printr-un efort personal al domniei sale, nu a fost adus la viață de vreo decizie crucială luată de el. Cazinoul a fost reabilitat și predat primăriei pe 19 martie 2025, lucrare finanțată de Guvern prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, după cinci ani de muncă.
Să povestim un pic despre acest „miracol” al Cazinoului. Monumentul istoric, simbol Art Nouveau și emblema Constanței, a fost inaugurat în 1910, după planurile arhitectului Daniel Renard. A fost un simbol al orașului, până când, sub administrațiile anterioare, a ajuns să fie lăsat în paragină. Apoi, sub ochii fostului primar Decebal Făgădău, în decembrie 2019, a fost semnat contractul de reabilitare, iar un consorțiu de firme a realizat lucrările de restaurare. Reabilitarea a costat 40 de milioane de euro și, pentru cei care sunt tentați să spună „noi am făcut-o”, restaurarea a fost realizată de Aedificia Carpati, Remon Proiect, Profesional Construct Proiectare și Tehnoinstal. Când lucrarea a fost finalizată, Vergil Chițac a preluat simbolul orașului, fără niciun merit legat de reabilitarea sa. Dar ce contează asta, nu-i așa?
Așadar, să vorbim despre perfecțiune! „Eu sunt perfecționist”, a spus edilul. Perfect! Un cuvânt care ne-a cucerit pe toți! Da, chiar așa, perfect! Totul e perfect! Numai că, în jurul lui, orașul se clatină, ca un bătrân ce nu mai are sprijin. Dar ce contează asta? Ce contează că drumurile se rup, că impozitele cresc, că viața devine tot mai grea? „Ete fleoșc!” Avem un primar cățărat pe succesul altora! Și ce poate fi mai de preț decât o poză bună pentru istorie?
Petiția celor aproape 10.000 de suflete
Dar, haideți să vedem ce se întâmplă cu „perfecțiunea” în ochii cetățenilor care trăiesc cu adevărat în acest oraș. Aproape 10.000 de suflete din Constanța au semnat o petiție, cerând măsuri imediate pentru corectarea unor decizii ce afectează grav comunitatea. Aceste 10.000 de semnături reprezintă un strigăt de nemulțumire față de două măsuri care sunt considerate abuzive și care împovărează locuitorii orașului:
Abrogarea taxei anuale pentru ocuparea domeniului public (HCL nr. 412/2024) – Instituirea unei taxe de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public a fost un abuz, fără un fundament real și transparent, și fără nicio contraprestație din partea autorităților publice. Această taxă, impusă cetățenilor fără consultare prealabilă, reprezintă o povară fiscală suplimentară, aplicată fără a justifica îmbunătățiri ale serviciilor publice. Astfel, cetățenii cer abrogarea acestei taxe, pentru a restabili echitatea fiscală și transparența în administrația locală.
Clarificări urgente privind depunerea declarațiilor pentru taxa de salubrizare – Conform noilor reglementări, cetățenii sunt obligați să depună declarații pentru taxa de salubrizare, iar termenul-limită este 31 martie 2025. În contextul în care mulți contribuabili au depus deja declarații anterioare, fără să aibă modificări în situația lor fiscală, s-a cerut clarificarea acestor reglementări pentru a evita aplicarea de sancțiuni în mod discreționar. 10.000 de semnături nu sunt doar niște nume pe o hârtie, ci sunt strigătul unei comunități care vrea să fie respectată, care vrea un oraș unde principiile fiscale sunt echitabile și transparente.
Pe Ștefan cel Mare, fraților, e haos în pustiu. Căci nu-i oraș ca ăsta, unde dalele se așează după un algoritm misterios, iar bolarzii, ce minune a gândirii inginerești, sunt făcuți să fie și rigizi, și moaleți în același timp. Numai că, vedeți voi, pompierii nu sunt sculptori de circumstanță, și dacă trebuie să treacă, trebuie întâi să iscodească, să caute, să ceară cheia pierdută ca într-o poveste veche. Se spune că telecomanda care-i domnește pe acești bolarzi, cândva, poate într-un moment de maximă nevoie, se va arăta iar, ca un miracol urban. Când? Asta nu-i treaba noastră să știm.
Orașul nu cunoaște grabă, nu iubește iuțeala. Se vede asta după gropile sale, după excavatoarele uitate, întrerupte din lucrătură, într-un peisaj ce-i amintește omului de vremuri apuse sau de vremuri ce nu mai vin. S-au adus uneltele, dar unde s-au dus meșteșugarii? S-a pornit lucrarea, dar unde e sfârșitul ei? „Vreau să fiu lângă tine, că avem treabă multă!”, ar zice cineva, dar nimeni nu mai răspunde. Căci, vedeți voi, ritmul schimbării în orașul ăsta nu-l stabilește nevoia cetățeanului, ci un algoritm misterios, al nimănui și al tuturor, care lasă loc de interpretări și de stagnare.
Dar nu-i destul! Bătrânii orașului stau buluc la cozi, în așteptare, cu declarația vieții într-o mână și cu vorbe de ocară pe buze. Perfect aranjat, perfect administrat, perfect inutil.
Foarte bun articolul! Felicitări jurnalistului care l,a scris!