Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au fost răniți, miercuri, în jurul orei 11:00, în poligonul Dorolea din județul Bistrița-Năsăud, după declanșarea accidentală a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la un exercițiu de distrugere de muniție reală în mediu controlat, conform unui comunicat emis de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Potrivit unei informări a Ministerului Apărării Naţionale, cei doi militari răniţi participau la un exerciţiu de distrugere de muniţie reală în mediu controlat. Incidentul a avut loc după ce o încărcătură pirotehnică s-a declanşat accidental.
Sursa citată a menţionat că, după acordarea primului ajutor la faţa locului, răniţii au fost evacuaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, în prezent starea lor fiind stabilă.
Potrivit Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița, unul dintre militari a suferit amputarea a două degete de la mâna stângă, în urma exploziei. Celălalt militar a fost deja externat, având răni minore.
Primul dintre aceștia a fost internat, la ora 12:25, pe Secția Chirurgie Generală, cu traumatism prin explozie la nivelul mâinii stângi, cu amputarea degetelor II și III, și cu plăgi la nivelul mâinii drepte. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale, care a constat în toaletarea plăgilor, întrucât, din cauza complexității traumatismului, degetele nu au putut fi replantate. Starea sa este stabilă în acest moment”, a declarat Florin Lazăr, purtător de cuvânt interimar al SCJU Bistrița.
Cel de-al doilea militar a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe cu plăgi latero-cervicale și excoriații auriculare. După investigații medicale, acesta a fost externat la ora 14:23, cu recomandări de tratament la domiciliu.
Incidentul este investigat de o comisie numită de conducerea unității militare, în colaborare cu Parchetul Militar Cluj, pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs explozia.