Vreți să asistați la un spectacol al democrației prost aplicate? Mergeți la SPIT Constanța. Nu vă trebuie bani, doar răbdare și, eventual, o pernă, căci o să dureze. Luați un bilet de ordine și priviți. Aici, în fața voastră, defilează o colecție impresionantă de contribuabili, majoritatea pensionari, care și-au ales cu mândrie primarul și consilierii. Iar acum își savurează, pe îndelete, alegerea – servită rece, la ghișeu, cu un strop de umilință administrativă.
Acești oameni nu au mai ieșit de ani buni din cartierele lor. Excursiile lor? Piața și biserica. Restul orașului îl mai văd doar din ambulanța care îi duce la spital. Lumea lor întreagă se comprimă pe un ecran de televizor, unde telenovelele le-au ținut loc de evadare, vecinii le-au adus „adevărurile” zilei, iar nostalgicii comunismului le-au șoptit că „pe vremuri era mai bine”. Și-au luat informațiile exclusiv de la televiziunile poporului și, convinși că mersul la vot e un sport de anduranță, au pus ștampila pe continuitate.
Rezultatul? Acum stau la cozi kilometrice ca să depună o declarație de salubrizare. De ce? Pentru că aleșii lor nu au fost preocupați de neputințele bătrânilor, ci doar de umplerea bugetului local, preferabil din buzunarele celor mai vulnerabili. Și iată ironia: oamenii aceștia, care nu au atins un calculator în viața lor, sunt trimiși să rezolve totul online. E ca și cum ai ruga o râmă să-ți povestească ce a văzut în piatră. Nu au cont pe platforme digitale, nu știu să trimită un e-mail, iar pentru mulți dintre ei „Windows” e doar un termen vag legat de curentul care intră pe sub ușă. Așa că se aliniază cuminți la ghișeu, așteptându-și rândul ore întregi, bombănind despre cum „pe vremea lui Ceaușescu nu era așa”.
Luni dimineață, agențiile SPIT arătau ca un platou de filmare pentru un remake al Morții domnului Lăzărescu. Oameni înghesuiți, resemnați, ținându-se de pereți și scaune. Unii au renunțat, alții au fost direcționați de paznicul-enciclopedie fiscală către un alt ghișeu – „că acolo merge mai repede”. La registratură, coada se mișcă la fel de lent ca evoluția digitalizării în România. Fiecare om cu o problemă, fiecare cu o rugăminte. Printre ei, un domn derutat, care nu înțelege de ce trebuie să plătească o taxă pentru domeniul public dacă își parchează mașina în propria curte.
Ce s-ar fi putut face altfel? Oh, o mie de lucruri! SPIT anunțase triumfător că există platforme online, e-mail, servicii poștale. Dar de ce să fie ușor, când poate fi ridicol de greu? Cum să-i înveți la vârsta asta pe acești oameni să apese pe niște taste, când tot ce au învățat de la viață este să stea la cozi, să îndure și să ofteze? Cum să le explici că pot înlocui o dimineață de stat în picioare cu un simplu click, când pentru ei „click” e doar sunetul pe care-l face proteza când mușcă dintr-o coajă mai tare de pâine?
Dar stați, partea cea mai absurdă abia acum vine! Primăria nici măcar nu știe exact cine trebuie să plătească această taxă. Așa că a aplicat metoda clasică: toată lumea la ghișeu! Nu ai depus declarația? Amendă de 400 de lei. Ai completat-o greșit? 1.000 de lei. Statul nu greșește niciodată. Doar fraierii care încă mai speră că există logică în administrație.
Mecanismul e simplu și pervers: se creează o problemă, apoi, la următoarele alegeri, aceiași politruci vin să vândă soluții. Iar cei care azi stau la coadă și înjură printre dinți vor merge din nou la vot. Și vor alege fix aceiași măscărici care i-au adus în acest punct.
Pentru că așa funcționează Constanța, atunci când prostia votează niște idioți.
