Ultimele stiri

Avertizările de vreme rea, prelungite până marți: meteorologii anunță instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, precipitații mixte și răcire

Susă foto: perild.com

Meteoorlogii au prelungit avertizările de vreme rea până marţi şi anunţă instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi răcire.

Potrivit ANM, în perioada 15 martie, ora 10 – 18 martie, ora 10, vremea se va răni şi vor fi precipitaţii mixte şi furtuni.

Sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte vor fi perioade cu averse, pe alocuri însoţite de descărcări electrice.

Îndeosebi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp. Local, în majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40…45 km/h”, anunţă ANM.

Începând de duminică şi până marţi dimineaţa, în cea mai mare parte a ţării vor fi precipitaţii local însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Treptat, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că la început la munte, apoi şi în zonele mai joase de relief ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare”, a mai transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, este cod galben, în intervalul 15 martie, ora 12 – 16 martie, ora 02, în sudul Banatului, sud-vestul şi sudul Transilvaniei, în Moldova şi la munte.

Vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80…100 km/h”, arată ANM.

Sursă foto: meteoromania.ro

Lasati un comentariu

Alte articole

06 ian. 2025 6.54 pm

România ţinteşte 2.500 MW noi în sistemul energetic, în 2025, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele private cofinanţate prin PNRR, însă energia trebuie să…

30 nov. 2023 4.49 pm

Un tânăr de 19 ani, care a obţinut permisul de conducere de mai puţin de un an, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce şofa cu 190 de kilometri pe oră pe tronsonul de autostradă A0 recent…

03 feb. 2025 8.13 pm

Fosta președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, și soțul ei, omul de afaceri Vladimir Ciorbă, au fost reținuți luni seară de procurorii DIICOT, după audieri care au…

10 oct. 2024 3.40 pm

David Popovici, dublu campion mondial şi campion olimpic la înot a strâns, în doar 10 zile, peste 160.000 de euro pentru construirea unei case familiale pentru 11 copii cu nevoi speciale medii şi…

13 iul. 2024 4.17 pm

O farmacia din județul Neamț a alcătuit o listă cu toate medicamentele care ar putea da un rezultat fals pozitiv la testele antidrog utilizate de polițiști, dar și ce alimente și băuturi sunt…

22 aug. 2022 2.25 pm

  Administrația Națională de Meteorologie a emis luni, 22 august, o avertizare cod portocaliu de tip nowcasting pentru comunele Saraiu și Horia din județul Constanța și Casimcea din județul…