Ultimele stiri

Rusia așteaptă să fie informată de SUA cu privire la planul ucrainean de încetare a focului pentru 30 de zile

Sursă foto: captură video

Kremlinul a anunțat miercuri că așteaptă o informare oficială din partea Statelor Unite cu privire la rezultatul discuțiilor americano-ucrainene desfășurate în Arabia Saudită, înainte de a comenta dacă propunerea de încetare a focului este acceptabilă pentru Rusia. Totodată, Moscova nu a exclus posibilitatea unei convorbiri între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american, Donald Trump, relatează Reuters.

După mai mult de opt ore de negocieri cu oficialii ucraineni la Jeddah, marți, secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat că SUA vor prezenta Rusiei o propunere de încetare a focului pentru 30 de zile, acceptată deja de partea ucraineană.

În plus, Washingtonul a convenit să reia asistența militară și schimbul de informații cu Ucraina, după ce acestea fuseseră suspendate anterior. De asemenea, SUA au decis să deschidă discuții bilaterale cu Rusia, o schimbare majoră față de politica adoptată până acum față de conflictul din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia așteaptă detalii oficiale din partea Washingtonului înainte de a lua o decizie. Acesta a precizat că un dialog telefonic între Vladimir Putin și Donald Trump ar putea fi organizat rapid, dacă este necesar.

Canalele disponibile pentru dialogul cu americanii ne permit să organizăm o discuție într-un timp destul de scurt”, a declarat Peskov.

O sursă rusă de rang înalt a declarat pentru Reuters că Moscova nu va accepta un armistițiu impus de SUA, ci dorește să stabilească termenii și garanțiile unei eventuale încetări a focului.

Este dificil pentru Putin să accepte un armistițiu în forma sa actuală”, a declarat sursa sub protecția anonimatului. „Rusia are o poziție puternică, deoarece continuă să avanseze pe front”, a adăugat oficialul rus.

În urma negocierilor de la Jeddah, administrația președintelui Volodimir Zelenski a publicat o declarație comună cu SUA, în care Ucraina își exprimă acceptul pentru încetarea focului timp de 30 de zile. Totodată, Washingtonul a anunțat ridicarea restricțiilor privind schimbul de informații cu Ucraina și reluarea asistenței militare.

Un alt punct-cheie al declarației comune vizează exploatarea resurselor minerale critice din Ucraina, pentru a sprijini economia țării. Andrii Iermak, șeful biroului prezidențial ucrainean, a precizat că acest acord va fi semnat atunci când SUA îl vor considera oportun.

Lasati un comentariu

Alte articole

24 mart. 2024 9.27 am

În urma atacului de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, tensiunile dintre Ucraina și Rusia au atins cote alarmante. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, respinge vehement…

05 iun. 2024 11.31 am

Ministerul Apărării din Ucraina a anunțat că ucrainenii din străinătate care au împlinit 17 ani trebuie să se întoarcă în țară pentru a se înregistra la centrele de recrutare militară.…

03 mart. 2022 2.11 pm

  Autoritățile locale din orașul ucrainean Mariupol spun că rușii opresc furnizarea de energie electrică, apă și căldură și, de asemenea, distrug poduri și legături feroviare, relatează…

14 dec. 2023 12.50 pm

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis un comunicat de presă, prin care anunţă că, astăzi, a fost găsit un crater de 1,5 metri adâncime, ca urmare a prăbuşirii necontrolate a unei…

08 mart. 2022 2.03 pm

  Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, într-un interviu acordat ABC News, că s-a liniștit de mult în privința aderării țării sale la NATO. Zelenski a declarat, totodată,…

04 ian. 2025 3.55 pm

Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit…