Ultimele stiri

Alte două persoane au fost reținute în urma violențelor din fața BEC de duminică

Sursă foto: captură video G4Media

Alte două persoane implicate în violenţele de duminică, de la protestul organizat după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, au fost reţinute de către procurori, fiind acuzate de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Dintre cei trei reţinuţi anterior unul a fost arestat, iar ceilalţi doi sunt în continuare cercetaţi, dar fără a se dispune măsuri preventive.

La data de 11 martie 2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva altor doi inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Trinunalul Bucureşti.

Potrivit procurorilor, cei doi au exercitat acte de violenţă îndreptate împotriva dispozitivelor de jandarmi desfăşurate în Centrul vechi cu ocazia protestelor din faţa BEC, aruncând cu obiecte contondente în direcţia forţelor de ordine, iar prin aceasta au tulburat ordinea şi liniştea publică.

În cauză sunt administrate şi alte probe pentru stabilirea tuturor urmărilor acţiunilor inculpaţilor, urmând a fi luate măsuri legale în consecinţă. De asemenea, se efectuează activităţi pentru identificarea tuturor persoanelor care au exercitat acte similare în contextul protestului amintit. Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi inculpaţi, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a acestora pentru 30 de zile”, au mai transmis procurorii.

În urmă cu o zi, procurorii au transmis că au reţinut trei bărbaţi în acelaşi dosar. Cei trei au fost implicate în distrugerea maşinii unui post de televiziune. Unul dintre aceștia este arestat.

În urma incidentelor, 13 jandarmi au fost răniţi.

Lasati un comentariu

Alte articole

12 feb. 2025 11.39 pm

Autorităţile au emis, miercuri seara, un mesaj RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în zona de nord a judeţului Tulcea. ISU Tulcea a primit un apel de la un locuitor…

30 mai 2023 5.02 pm

SNPPC a anuntat, la data de 29 mai declanșarea protestelor începând cu ziua de 06 mai a.c. În acest context la data de 30 mai o delegatie SNPPC a participat la o întâlnire cu dl ministru Lucian…

25 sept. 2024 1.35 pm

Premierul Marcel Ciolacu s-a referit, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, la captura de cocaină descoperită în Portul Constanța, 16 tone de pulpă de fructe congelată, afirmând că aceasta…

21 sept. 2024 5.20 pm

Un bătrân din Târgu Jiu a rămas fără pensia pe o lună, 5000 de lei, după ce a fost îmbrăţişat, din senin, pe stradă, de un necunoscut. Pensionarul a constatat ulterior că banii, pe care…

22 dec. 2024 1.37 pm

Meteorologii prognozează un Crăciun cu vreme predominant închisă și temperaturi apropiate de media sezonului. Începând din această seară, 22 decembrie, vor fi ploi și lapoviță în mare parte…

06 nov. 2024 7.17 pm

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că lista cu medicamente care influenţează capacitatea de a conduce vehicule este gata şi urmează să fie adusă la cunoştinţă publicului,…