Ultimele stiri

Avertizări meteo de ploi torențiale și vijelii, în toată țara. Județul Constanța, sub cod portocaliu de vânt puternic: rafale de până la 85 de km/h – HARTĂ

Sursă foto: Primăria Constanța

Adminsitraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, mai multe avertizări de vreme severă. De mâine dimineaţă, toată ţara va intra sub alerte cod galben şi portocaliu de vijelii puternice. De asemenea, o informare de ploi torenţiale intră în vigoare la noapte şi este valabilă până sâmbătă.

Începând de joi, ora 02.00, până sâmbătă la ora 18.00, vor fi averse în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină.

Vor fi intensificări ale vântului, joi în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului, potrivit ANM.

În intervalul joi, ora 06.00 – ora 22.00, va fi cod galben. Vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze de 50…60 km/h, iar local de 65…70 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h.

Cod portocaliu de vreme severă în județul Constanța.

Un cod portocaliu va fi în vigoare joi, între orele 10.00 – 18.00. În județele Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați, Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului. În general rafalele vor fi de 70…85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h.

Sursă foto: meteoromania.ro

Lasati un comentariu

Alte articole

05 feb. 2024 7.01 pm

Reprezentanţii Federaţiei sindicale Sanitas au anunţat că, în urma discuţiilor purtate luni, la Palatul Victoria, pe tema majorărilor salariale din sistemul de sănătate, au convenit asupra unei…

26 aug. 2024 11.33 am

Cerul României a fost iluminat, duminică seară, de un fenomen spectaculos: o „minge de foc” care a traversat cerul de la nord-vest spre sud-est, fiind vizibilă în orașe precum Timișoara, Bumbești-Jiu,…

09 dec. 2024 2.47 pm

Creșterea semnificativă a cursului valutar este alimentată de tendința tot mai accentuată a românilor de a-și transforma economiile în valută. Această mișcare masivă, observată în ultimele…

10 dec. 2024 2.21 pm

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra periolului unor tentative de fraudă, prin care atacatorii încearcă să fure datele de cont bancar ale utilizatorilor, folosind…

17 iul. 2024 9.22 am

Meteorologii anunță că valul de caniculă va continua, deși numărul județelor vizate de avertizarea cod roșu a fost redus comparativ cu ziua precedentă. Temperaturile diurne nu vor scădea sub…

28 ian. 2023 11.13 pm

  Președintele partidului „Forța Dreptei”, Ludovic Orban, transmite că primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, se comportă ca un „veritabil urmaş al comuniştilor”, după ce Primăria…