Călin Georgescu a declarat, după ce Curtea Constituţională a respins definitiv candidatura sa la alegerile prezidenţiale, că el consideră că ”misiunea” sa a fost ”îndeplinită”, spunând că a expus ”demonul în toată hidoşenia lui”.
În această campanie, în această chemare, aşa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodată. Pentru mine aţi contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost şi nu este vorba despre omul Călin Georgescu. Putea fi oricare altă persoană.
De aceea eu am spus că nu schimbăm omul, ci schimbăm sistemul. Practic, oricare dintre voi ar fi fost în locul meu, ar fi putut ajunge preşedinte spunând adevărul şi dorind binele acestei ţări. Desigur, însă, sistemul nu l-ar fi acceptat pe baza acestor idei şi pe baza acestui discurs. Pentru prima dată, în 35 de ani, eu alături de voi am venit şi am spus adevărul. Am vorbit despre corupţie, despre dreptul îngrădit al poporului, despre umilinţele şi nedreptăţile la care suntem supuşi. Şi cel mai important, am venit cu soluţiile prin programul de ţară: Hrană, apă, energie. Clar şi precis, adică prin noi înşine, independenţi, suverani şi demni. Am cerut pace între noi toţi. Pace pentru ţara noastră, pace în lume şi am solicitat însuşi sistemului să revină în slujba oamenilor.
El a mai susţinut că a vrut ca ”Bucureştiul să fie capitala păcii şi România să fie o Elveţie a răsăritului”.
Ca să ajungem acolo este nevoie să privim realitatea în ochi. În loc să spun că în ţară curge lapte şi miere, cum spun politicienii sistemului, eu am venit în faţa voastră şi am spus că până să curgă lapte şi miere, acum este sărăcie şi tristeţe şi nu mai vreau asta pentru poporul meu.
Voi sunteţi cei care trebuie să alegeţi ce vă doriţi pentru viitor şi sper ca de acum să o faceţi cu toată conştiinţa voastră. Consider că misiunea mea a fost îndeplinită, am expus demonul în toată hidoşenia lui”, a adăugat Călin Georgescu.