Să consemnăm, așadar, acest moment epocal în istoria urbei de la malul mării, așa cum un cronicar de altădată ar fi imortalizat o mare victorie domnească. S-a aprins semaforul cu buton! Da, cu buton! Un artificiu tehnologic care, vai, presupune că pietonul trebuie să ia inițiativa. În sfârșit, autoritățile locale au descoperit că trecerile de pietoni ar putea fi mai sigure dacă mașinile chiar s-ar opri în fața lor. Într-un oraș în care șoferii gonesc fără să clipească, iar limitatoarele de viteză zdruncină pereții și somnul cetățenilor, introducerea unui semafor care impune oprirea este o veritabilă revoluție copernicană.
Dacă ar fi trăit în zilele noastre, sunt sigur că un Neagoe Basarab al traficului constănțean ar fi scris o Învățătură către fiul său despre minunea semaforului. „Fiule, când vei merge prin cetate și vei vedea un fel de opaiț electronic, să știi că acela nu e un semn rău, ci un semn de mare progres. Căci iată, în negura vremurilor, pietonul fu prigonit de călăreții de metal și nimeni nu-l ocrotea. Dar veni un ceas când mințile înțelepte aflară că el, pietonul, are dreptul la viață. Atunci se zămisli semaforul și bine fu.”
Progres cu țârâita, în stil balcanic
Dar să nu ne grăbim să trâmbițăm măreția epocii moderne. Suntem, desigur, la stadiul experimentului. Dacă (și numai dacă!) pietonii vor reuși să traverseze, dacă șoferii nu vor confunda semaforul cu o relicvă extraterestră și dacă ordinea cosmică nu va fi bulversată, atunci – doar atunci! – vom mai pune unul. Mai întâi să vedem dacă funcționează! Exact așa cum, pe vremuri, boierii încercau mai întâi un singur ceasornic nemțesc înainte să se arunce în vâltoarea progresului apusean, și ai noștri, mai moderni decât însăși modernitatea, trebuie să fie siguri că semaforul… își dovedește eficiența.
Îmi și imaginez un cetățean încruntat, postat pe marginea trotuarului, cu mâna în aer, neîndrăznind să apese butonul. „Dacă n-o merge? Dacă m-oi face de râs?” Pe partea cealaltă, un șofer, cu cotul scos pe geam, bombănind: „Ce-i cu prostia asta? Apasă, bre, odată! Vrei să îmbătrânim aici?” Și astfel, după secole de suferință pietonală, semaforul începe să-și facă treaba, timid, ca un elev rușinos în prima zi de școală.
Un final solemn – cu buton sau fără, viața merge înainte
Și totuși, în înțelepciunea sa, orașul nostru are în continuare o problemă filosofică fundamentală: de ce trebuie să ne mirăm că există semafoare? De ce suntem surprinși că a fost implementată o soluție de bun-simț, existentă de decenii în alte părți ale lumii? Poate că adevărata întrebare nu e dacă semaforul funcționează, ci dacă administrația funcționează.
Dar să nu stricăm acest moment de înaltă spiritualitate urbană cu asemenea reflecții pesimiste! Astăzi e zi de sărbătoare! Într-o zi, se va scrie în manualele de istorie ale orașului: „În anul 2025, după multe veacuri de năpastă pietonală, s-a aprins primul semafor cu buton. Și mare fu minunea aceasta.”
