Ultimele stiri

Horaţiu Potra, fiul său şi încă o rudă, daţi în urmărire – pe numele lor au fost emise mandate de arestare în lipsă

Horaţiu Potra, fiul său şi încă o rudă au fost daţi în urmărire după ce pe numele lor au fost emise mandate de arestare în lipsă în dosarul în care au avut loc percheziţii la apropiaţi ai lui Călin Georgescu.

La data de 28.02.2025, Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia Penala a emis mandatul de arestare preventiva cu nr.1U, inculpatul fiind cercetat pentru comiterea infractiunilor de tentativa la comiterea unor actiuni impotriva ordinii constitutionale, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si nerespectarea regimului materiilor explozive”, afirmă Poliţia în anunţul privindu-l pe Potra.

A fost dat în urmărire şi fiul lui Potra, Dorian, în vârstă de 18 ani, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru infractiunii de tentativa la comiterea unor actiuni impotriva ordinii constitutionale.

O altă rudă a lui Horaţiu Potra, Alexandru Cosmin Potra, în vârstă de 30 de ani, este dat în urmărire, l fiind cercetat pentru comiterea infractiunii de tentativa la comiterea unor actiuni impotriva ordinii constitutionale.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis arestarea în lipsă a lui Horaţiu Potra, a fiului său şi a încă unui bărbat, în timp ce alte 16 persoane din cele 18 reţinute în dosarul în care, miercuri, au avut loc percheziţii la apropiaţi ai lui Călin Georgescu au primit mandate de arestare preventivă. Celelalte două persoane reţinute au fost plasate în arest la domiciliu.

În ianuarie, fiul lui Horaţiu Potra a fost plasat sub control judiciar după ce asupra sa a fost găsit, la un protest din Bucureşti, un baston telescopic.

Potra spus atunci că l-a certat pe fiul său pentru că avea asupra lui un baston şi i-a dat câteva sfaturi.

Legat de chestia cu bastonul, l-am certat pe fiul meu că a avut un baston la el, nu ştiam că îl are, l-am certat şi i-am spus că data viitoare nu ieşi cu bastoane, trebuie să mergi ca tot omul cinstit, cu drapel, cumperi un drapel, drapelul de obicei se vinde fără coadă, da? I-am spus cumperi un drapel şi nu poţi să îi pui o coadă de mătură, pentru că e ruşine. Iei un par de cioban sau iei o coadă de lopată, o coadă de furcă, pui drapelul şi ca ţăranul român ieşi şi faci manifestaţie”, a declarat Horaţiu Potra.

Lasati un comentariu

Alte articole

12 mart. 2025 10.42 am

Adminsitraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, mai multe avertizări de vreme severă. De mâine dimineaţă, toată ţara va intra sub alerte cod galben şi portocaliu de…

11 dec. 2024 11.50 am

Anul 2025 aduce 17 zile libere legale pentru angajații din România, dintre care 13 vor fi în timpul săptămânii, oferind numeroase oportunități pentru minivacanțe. Luna ianuarie va fi una dintre…

01 apr. 2024 1.33 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, două motoare de barcă, semnalate ca fiind bunuri căutate în vederea…

10 oct. 2023 6.21 pm

Un bărbat de 49 de ani, din Călăraşi, a fost amendat cu 3.400 de lei şi s-a ales şi cu permisul suspendat pentru 120 de zile după ce a fost surprins în timp ce forţa un şofer să accelereze…

28 iun. 2024 5.58 pm

Guvernul a aprobat, astăzi, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere. Actul normativ introduce criterii cu privire la stabilirea…

27 sept. 2023 8.19 am

Doi bărbaţi au fost răniţi, în timp ce altul este dispărut. după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit, pe Braţul Sfântu Gheorghe. Potrivit ISU Tulcea, dispeceratul colocat ISU-SAJ a fost anunţat…