Fraţii Tate au plecat joi la ora cinci dimineaţa din România direct în Florida cu un avion privat de pe aeroportul Băneasa, relatează G4Media, citând surse aeroporturare. DIICOT subliniază că toate celelalte obligaţii care decurg din măsura controlului judiciar sunt menţinute, inclusiv cea referitoare la prezentarea în faţa organelor judiciare la fiecare chemare.
Cu privire la doi inculpaţi, persoane cu dublă cetăţenie, americană şi britanică, aflaţi sub măsura controlului judiciar în cadrul dosarelor penale în care sunt cercetaţi de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, facem următoarea precizare: cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar a fost respinsă, aceasta fiind menţinută în ambele dosare în care se efectuează urmărirea penală”, transmite DIICOT.
Instituţia precizează că a fost admisă solicitarea privind modificarea obligaţiei impuse inculpaţilor de a nu părăsi teritoriul României, celelalte obligaţii fiind menţinute de către procurorii DIICOT, inclusiv cea referitoare la prezentarea în faţa organelor judiciare la fiecare chemare, cu atenţionarea că încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu o măsură privativă de libertate superioară.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, subliniază DIICOT.
Fraţii Tate au părăsit joi dimineaţă România, la bordul unui avion pruvat, cu destinaţia Florida, conform mai multor surse: Frații Tate au plecat din România în Statele Unite, cu un avion privat