Ultimele stiri

Ministerul Apărării: Personalul militar beneficiază și în 2025 de plata orelor suplimentare. Drepturile financiare acordate, inclusiv pentru luna februarie

Sursă foto: sursazilei.ro

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, joi seară, că personalul militar va beneficia și în 2025 de plata orelor suplimentare și a activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare. Drepturile financiare vor fi acordate integral, inclusiv pentru luna februarie 2025, dacă timpul suplimentar lucrat nu poate fi compensat cu timp liber în termen de 90 de zile.

Conform prevederilor unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvernul României, în şedinţa de joi, 20 februarie, personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare vor beneficia, în anul 2025, de drepturile financiare prevăzute de legislaţia în vigoare la sfârşitul anului 2024 pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi alte zile nelucrătoare, la nivelul aplicabil în noiembrie 2024. Ministrul Angel Tîlvăr a evidenţiat prioritatea pe care conducerea instituţiei o acordă permanent asigurării unor condiţii decente de muncă şi trai pentru personalul MApN în îndeplinirea misiunilor încredinţate”, a transmis Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a subliniat importanța măsurii, precizând că resursa umană este cea mai valoroasă componentă a Armatei României.

Măsura adoptată astăzi de Guvern, prin care reluăm compensarea financiară a activității desfășurate suplimentar sau în zilele libere de personalul nostru, vine în continuarea acțiunilor întreprinse anul trecut pentru ajustarea drepturilor financiare ale personalului militar și civil din MApN și din întregul Sistem Național de Apărare”, a declarat Tîlvăr.

Ministrul Apărării a evidențiat că această măsură contribuie la creșterea atractivității carierei militare, atât prin menținerea personalului activ, cât și prin stimularea interesului tinerilor pentru profesia militară.

Rămânem ferm angajaţi în această direcţie de efort instituţional, în sprijinul oamenilor care îşi desfăşoară activitatea în MApN şi membrilor de familie ai acestora şi, în egală măsură, pentru asigurarea unui tratament echitabil faţă de militarii în rezervă şi în retragere”, a mai spus Angel Tîlvăr.

Drepturile financiare vor fi acordate personalului militar, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare, în cursul anului 2025, inclusiv pentru luna februarie 2025, în integralitate, pentru activitatea desfăşurată în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale şi pentru munca suplimentară prestată peste programul normal, în condiţii operative sau neprevăzute, dacă nu poate fi compensată cu timp liber în termen de 90 de zile.

Ordonanţa a fost aprobată, joi, de Guvern şi se aplică în cazul personalului militar din cadrul ministerului, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare.

Lasati un comentariu

Alte articole

05 dec. 2023 2.00 pm

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis o alertă pentru retragerea de la raft a unui lot de carne de pui, care este contaminată cu Salmonella.…

19 mart. 2024 8.01 pm

La doar doi anișori, Radu Aryan este un supraviețuitor. Singur, desculț și în prag de hipotermie, băiețelul s-a adăpostit sub un copac o noapte întreagă, la -5 grade Celsius. Acolo l-au găsit…

09 aug. 2024 9.11 pm

Poliţiştii de frontieră de la Orşova au salvat, vineri, o lebădă de pe Dunăre. Pasarea era rănită, fiind preluată şi dusă la Sibiu. În data de 09.08.2024, ora 12.00, poliţiştii de frontieră…

07 aug. 2024 8.42 pm

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că firma responsabilă pentru lucrările la podul de la Brăila a prezentat săptămâna trecută o nouă soluție tehnică pentru problemele legate…

16 dec. 2024 2.44 pm

Otrava din farfurie! InfoCons a realizat un studiu despre ingredientele care se folosesc în pizza comercializată în restaurantele din România. Fie că le comnadă în restaurante sau online, românii…

26 dec. 2024 12.46 pm

Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară pe TikTok un videoclip în care prezintă presupusele facturi pentru zborurile efectuate cu un avion privat închiriat de firma Nordis. El susține…