Rareș Bogdan s-a întors. O reptilă media, cu pielea mereu gata de năpârlire, un vânzător ambulant de promisiuni expirate, care își reia locul la tarabă. Spectacolul? Asigurat. Locul? Acolo unde a prins rădăcini și unde decibelii săi vibrau în urechile națiunii ca un flex uitat în priză: pe micul ecran. Realitatea Plus îi deschide larg porțile – aceeași televiziune care, astăzi, îl ridică pe Călin Georgescu la rangul de salvator al neamului, dar care, nu demult, îl avea pe Rareș drept vedetă a indignării naționale, înfășurat în tricolor și vorbind despre „poporul furat”. Oficial, domnul Batistuță va discuta „politică externă”. Neoficial, e clar: omul simte că la PNL miroase a fum, iar cine a văzut incendii politice știe că fumul e doar începutul.
Sigur, nimic nu e mai periculos pentru un om politic decât uitarea. A fi absent înseamnă a fi dispensabil, iar Rareș Bogdan nu e genul care să accepte o asemenea soartă. Fostele figuri de forță din PNL sunt un bolovan ce se rostogolește spre prăpastie, iar el nu are chef să fie prins sub dărâmături. Așa că își reia poziția la Realitatea Plus, un post care și-a schimbat macazul spre suveranism cu aceeași suplețe cu care un chelner devine brusc expert în vinuri dacă noul patron îi cere. Coincidență? Sau o adaptare la vremuri, un instinct de conservare perfect antrenat?
Rareș Bogdan jură că n-are „nicio legătură cu politica postului”. Frumos spus. Aproape la fel de convingător ca promisiunile despre eliminarea pensiilor speciale sau despre „reforma profundă” pe care o vestea odinioară, cu fața congestionată de indignare. Dar să nu fim cinici! Într-o lume ideală, poate că ai putea face jurnalism într-un mediu partizan, după cum ai putea bea whisky dintr-un pahar de lapte fără ca vreunul dintre cele două să fie alterat. În realitate, însă, lucrurile nu funcționează chiar așa.
Revenirea lui Rareș Bogdan pe micul ecran coincide – ce întâmplare! – cu ascensiunea mistică a lui Călin Georgescu, noua figură mesianică a suveranismului autohton. E greu să nu observi o simetrie. PNL l-ar fi promovat pe Georgescu pe TikTok, CSAT vorbește despre riscuri cibernetice și influențe obscure, iar Rareș Bogdan apare exact pe postul unde Georgescu e ridicat la rangul de președinte ales al românilor. Coincidență? Sigur, cum să nu. Și Moș Crăciun există. Dar cine l-a urmărit pe Rareș Bogdan știe că omul nu face pași fără un scop. Dacă se așază la masă, nu e ca să admire fețele de catifea.
Rareș Bogdan nu e doar un politician. E un fenomen mediatic, o forță a naturii cu frecvență proprie, o combinație între un menestrel medieval și un vânzător de licori miraculoase. A fost mereu acolo unde s-a strâns mulțimea, unde furia putea fi alimentată și modelată, unde promisiunile se puteau livra ca gogoși calde. A urlat pe Realitatea, s-a mutat la Bruxelles să joace rolul de cavaler al Europei, iar acum revine printre ai lui, mai bronzat, dar la fel de vocal. Între emisiunile în care îl admira pe Dan Puric până la lacrimi și cele în care își unduia discursul naționalist de carton, Rareș și-a consolidat un brand. Dar problema cu brandurile e că, la un moment dat, se devalorizează.
Așadar, ce avem aici? O simplă reîntoarcere sau un preludiu pentru ceva mai mare? Să-și lustruiască imaginea prăfuită sau să-și asigure un loc în noul val care a smintit țara? Cert e că omul știe să plutească printre curentele politice, cu batista impecabil aranjată și ochiul mereu ațintit spre următoarea oportunitate. O fi începutul unei noi construcții politice? Probabil. Dar un lucru e clar: în marea tulbure a politicii românești, Rareș Bogdan e ca un rechin. Nu se oprește niciodată din mișcare. Și, cum bine știm, un rechin care se oprește riscă să moară de foame.
