Ultimele stiri

(FOTO/VIDEO) CONSTANȚA. Trei bărbați și o femeie au fost reținuți după ce au dat 20 de spargeri și au furat bani, bijuterii și alte bunuri – prejudiciul ajunge la 500.000 de lei

Sursă foto: IPJ Constanța

Marți, 18 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea a 20 de infracțiuni de furt calificat, fapte pe care le-ar fi comis în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025.

Astfel, doi dintre ei ar fi pătruns, pe timpul nopții, în locuințele persoanelor vătămate și în sediile unor societăți comerciale situate în municipiul Constanța, orașul Năvodari și comuna Tuzla, de unde ar fi sustras bani, bijuterii și alte bunuri de valoare.

Ceilalți doi le-ar fi oferit sprijin prin transportarea cu autoturisme către și de la locul faptei.

Prejudiciul în cauză este de aproximativ 500.000 de lei.

La data de 18 februarie, polițiștii au efectuat șase percheziții domiciliare în municipiul Constanța și comuna Valu lui Traian, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei.

În baza mandatelor de aducere, persoanele bănuite de săvârșirea faptelor au fost conduse la sediul poliției.

Cei patru au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 19 februarie, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunerea legală.

La activitățile desfășurate au participat și polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

Lasati un comentariu

Alte articole

27 sept. 2023 9.42 pm

A scăpat de justiţie după ce a dat foc unui bloc din Constanţa pentru că avea 13 ani. Nu a învăţat nimic din nenorocirea la care a supus zeci de familii ale căror apartamente au fost distruse…

18 apr. 2024 1.19 pm

Ca urmare a perchezițiilor efectuate miercuri, 17 aprilie, de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului…

19 aug. 2021 2.16 pm

  Aproximativ 50 de șoferi de la CT BUS protestează în aceste momente la sediul companiei. Șoferii sunt nemulțumiți de tergiversarea negocierilor în ceea ce privește noul contract colectiv…

02 iul. 2024 4.44 pm

În mai puțin de două zile se deschid porțile celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea. Ediția cu numărul șase va aduce peste 100 de artiști pentru zecile de mii de fani din…

07 mai 2024 6.27 pm

În perioada 3-6 mai, polițiștii Poliției Municipiului Constanța au acționat cu efective mărite în stațiunea Mamaia, pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a traficului și…

12 feb. 2024 1.38 pm

Arhiepiscopia Tomisului a transmis un punct de vedere în legătură cu anularea mitingului societății civile pentru recunoașterea Mitropoliei Tomisului, care fusese programat pentru sâmbătă. În…