Ultimele stiri

Diana Șoșoacă, un nou derapaj în Parlament. A jignit jurnaliștii și a adus noi laude lui Ceaușescu: „Habar nu aveți istorie. Sunteți niște inculți și incompetenți”

Preşedinta S.O.S România, Diana Iovanovici Şoşoacă, a stârnit controverse, luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Parlament, pe tema moţiunii de cenzură. Europarlamentarul a adresat jigniri jurnaliştilor prezenţi, acuzându-i de incultură şi incompetenţă, susţinând că nu cunosc istoria României.

În cadrul conferinţei, Diana Iovanovici Şoşoacă a fost întrebată dacă îl consideră pe Nicolae Ceauşescu un dictator, în contextul declaraţiilor sale recente din Parlamentul European. Ea a răspuns: „A fost o dictatură, evident, dar ca orice dictatură a avut şi părţile ei bune. Cred că şi dvs. vă trageţi din nişte părinţi care au avut o casă pentru că Ceauşescu a construit multe case. Tot dvs. sunteţi copilul unor părinţi care au învăţat într-unul din cele mai bune sisteme de învăţământ, pentru că Ceauşescu a fost cel care a făcut alfabetizarea României.”

Şoşoacă a susţinut că „regimul Ceauşescu a construit ceea ce aceste amibe, aceşti dezertori ai poporului român au încercat să distrugă şi au şi distrus”, făcând referire la perioada de după Revoluţia din 1989.

Întrebată despre victimele regimului comunist, inclusiv despre cei care au murit la Canal, lidera S.O.S România a replicat: „Îl confundaţi pe Ceauşescu cu regimul sovietic şi stalinist. Mai puneţi mâna pe istorie.”

În timpul conferinţei, Şoşoacă a avut un schimb de replici tensionat cu jurnaliştii, refuzând să răspundă unor întrebări şi adresând insulte: „Nu vă respect, pentru că sunteţi cei care v-aţi bătut joc de România şi i-aţi minţit pe români. Gata, am terminat cu dvs. Altcineva. Nu vă răspund, doamnă, sunteţi incultă şi incompetentă.”

Într-un alt moment, ea a continuat atacurile la adresa presei: „Habar nu aveţi istorie. Sunteţi nişte inculţi şi incompetenţi. Hai, marş la gară!”

După interacţiunea tensionată cu presa, Diana Iovanovici Şoşoacă s-a adresat deputaţilor partidului său, făcând afirmaţii jignitoare: „Le place ce susţin javrele astea ale lui Ciordacu? Tu crezi că mie mi-e frică de cineva?”

Lasati un comentariu

Alte articole

02 feb. 2025 10.33 am

Partidul Social Democrat (PSD) se reunește duminică într-un Congres extraordinar, organizat în format hibrid, pentru a valida susținerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.…

07 mart. 2025 1.17 pm

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, joi seară, că va respecta protocolul pe care l-a semnat coaliţia de guvernare, aceasta având un candidat la alegerile prezidenţiale în persoana…

15 iun. 2024 12.41 pm

Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia…

05 mai 2023 12.18 am

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit joi, 4 mai, la sediul MApN, cu șeful Statului Major al Forțelor Navale…

05 sept. 2024 2.13 pm

Elena Lasconi, președinta USR, a cerut premierului Marcel Ciolacu să îl demită de urgență pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, acuzându-l de minciuni și iresponsabilitate. Solicitarea…

20 ian. 2025 7.45 pm

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat, luni, pe preşedintele Donald Trump pentru învestire, arătând că Romania, un partener strategic apropiat al SUA, îi urează mult succes pentru acest nou…