Ultimele stiri

Razie a poliţiştilor din Mangalia. Au fost legitimate 97 de persoane și au fost verificate 103 vehicule, 21 de șoferi au fost testaţi cu etilotestul

Sursă foto: IPJ Constanţa

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat, la data de 15 februarie, o razie pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență, a consumului și traficului de droguri, precum și a migrației ilegale.

Razia a avut loc în municipiul Mangalia și în comunele Limanu, Pecineaga. 23 August, Tuzla și în stațiunea Costinești.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 97 de persoane și au fost verificate 103 vehicule. Au fost testați cu aparatul etilotest 21 de șoferi. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 22.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 2 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

La razie au participat și jandarmi din cadrul Gurpării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști de frontieră.

Lasati un comentariu

Alte articole

06 mai 2023 12.15 pm

În cursul nopții trecute, s-a înregistrat o avarie pe conducta de distribuție, cu diametrul de 500 mm, de pe bd. I.C.Brătianu (Synevo) din mun. Constanța. Echipele de intervenție deplasate la fața…

15 iul. 2024 5.21 pm

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare au desfășurat, în perioada 12-13 iulie, o acțiune de verificare a operatorilor economici care desfășoară…

13 aug. 2024 1.44 pm

USR Constanța a transmis un comunicat în care critică dur deciziile primarului Vergil Chițac, acuzându-l de risipă masivă a banilor publici și pregătirea unor majorări de taxe și impozite pentru…

21 mart. 2024 4.32 pm

Miercuri, 20 martie, în jurul orei 12.50, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Mircea cel Bătrân, a avut loc un accident rutier…

29 sept. 2023 10.16 am

Poliţiştii de frontieră constănţeni au realizat, joi, o acţiune de control, pe drumul E 675. Oamenii legii  au descoperit într-un autocamion patru tone de tutun vrac, acesta fiind ascuns după…

15 mart. 2024 2.41 pm

Din cauza lucrărilor de la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Viceamiral Murgescu Ion, traseul autobuzului 5-40 va suferi modificări duminică, 17 martie 2024. Pe sensul spre Cap Linie Confort…