Ultimele stiri

Cetățean ucrainean depistat de polițiștii de frontieră cu permis de conducere fals

Sursă foto: Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona localității Vama Veche, un cetățean ucrainean, care a prezentat pentru control un permis de conducere fals.

Joi, 13 februarie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au efectuat un control polițienesc asupra unui autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 18 de ani.

Conducătorul autoturismului a prezentat pentru control un permis de conducere emis de către autoritățile din Lituania asupra căruia polițiștii de frontieră au avut suspiciunea că este fals din cauza neconcordanțelor cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic.

Astfel, în urma verificărilor s-a constatat faptul că este fals total, iar persoana nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Lasati un comentariu

Alte articole

06 oct. 2024 9.10 am

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați în noaptea de duminică, 6 octombrie 2024, în jurul orei 1:30, în municipiul Constanța, pentru a interveni în cazul a două persoane care au…

27 mai 2023 8.32 pm

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis faptul că circulă prin intermediul aplicației de mesagerie Whatsapp un mesaj de tip fake-news cu privire la războiul din Ucraina. Comunicatul…

27 aug. 2024 12.12 pm

Luni, 26 august, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Castanilor,…

24 feb. 2021 10.36 am

  Un accident rutier grav s-a petrecut miercuri dimineață la ieșirea din Castelu spre Constanța. Două autoturisme ar fi fost implicate într-un accident, care ar fi fost soldat cu cinci victime.…

18 dec. 2024 10.18 am

În această dimineață, echipele de muncitori au ajuns la biserica situată în zona fostelor Galerii Soveja, pe strada Ștefăniță Vodă din Constanța, și au început demolarea mai multor anexe…

05 mai 2024 12.51 pm

Duminică, 5 mai, în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc…