Ultimele stiri

CONSTANȚA. Elevul care a pulverizat spray cu piper la Liceul „Gheorghe Duca” a fost preluat de Poliție – a fost sesizată și Protecția Copilului

Inspectoratul Școlar Constanța anunță, marți, că este în contact direct cu conducerea Liceului „Gheorghe Duca”, unde un elev a pulverizat spray cu piper, iar 21 de persoane au ajuns la spital. Potrivit lui Mihai Sorin, elevul care a folosit spray-ul a fost preluat de Poliție. De asemenea, a fost sesizată și Protecția Copilului.

Directorul unităţii de învăţământ Liceul Tehnologic «Gheorghe Duca» din Constanţa a semnalat un incident în cursul acestei dimineţi. Este vorba despre un elev de clasa a IX-a care a utilizat în sala de clasă un dispozitiv cu substanţă iritantă (spray cu piper). Avându-se în vedere efectul substanţei asupra elevilor, a fost solicitată intervenţia ambulanţei. Totodată, s-a solicitat şi prezenţa organelor de poliţie”, a transmis, marţi, Inspectoratul Şcolar Constanţa.

Potrivit sursei citate, din discuţiile cu conducerea liceului rezultă că elevii nu sunt în pericol în acest moment.

Elevul care a produs incidentul a fost preluat de către reprezentanţii poliţiei. Voi reveni cu precizări şi cu date suplimentare, ISJ Constanţa aflându-se în permanentă comunicare cu unitatea de învăţământ şi cu instituţiile competente”, a mai transmis instituţia citată.

De asemenea, a fost sesizată și Protecția Copilului.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Cercetările în acest caz continuă, în vederea luării măsurilor legale ce se impun. Totodată, au fost sesizați specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, potrivit competenței”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Reamintim că 21 de persoane au fost transportate la spital în această dimineață după ce un elev a pulverizat spray cu piper în incinta Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca”: CONSTANȚA. Alertă la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” după ce un elev a pulverizat spray cu piper: a fost activat Planul Roșu de Intervenție – 20 de elevi și doi adulți, afectați

Lasati un comentariu

Alte articole

30 mai 2021 1.19 pm

  Un accident rutier s-a produs duminică, pe DN 2A, între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu. UPDATE: Patru victime: trei bărbați și o femeie Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme.…

02 oct. 2024 5.56 pm

Dan Diaconescu a fost prezent astăzi, 2 octombrie, la Judecătoria Constanța acolo unde a avut termen în dosarul în care e acuzat de act sexual cu minore. La ieșirea din sala de judecată, fostul…

20 ian. 2025 10.31 am

Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgenţă a scăzut, în anul 2024, cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului de Telecomunicaţii…

28 feb. 2025 10.37 am

Joi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație. Acțiunea…

09 iul. 2021 2.52 pm

Un accident rutier s-a produs vineri după-amiază, la ieșirea din localitatea Stupina, către Hârșova, din județul Constanța. În urma incidentului au rezultat două victime, care au fost transportate…

20 iul. 2024 11.05 am

După ce ieri, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a rugat pentru ploaie pe terenul situat lângă ferma mănăstirii Techirghiol, astăzi, el va oficia aceeași slujbă, dar pe câmpul din apropierea…