Ultimele stiri

Ministrul Educaţiei nu este de acord cu interzicerea telefoanelor în şcoli. „Tehnologia în sine nu este bună sau rea, devine bună sau rea în funcţie de cum o foloseşti”

Ministrul Educației, Daniel David, nu susține interzicerea telefoanelor mobile în școli, argumentând că astfel de măsuri restrictive pot avea efecte contrare, determinând utilizarea acestor dispozitive în mod necontrolat și în contexte mai dificile de gestionat.

În schimb, el propune un „control educațional” al utilizării telefoanelor în unitățile de învățământ, considerând că tehnologia nu este în sine bună sau rea, ci devine benefică sau dăunătoare în funcție de modul în care este folosită.

Într-un interviu acordat duminică, Daniel David a explicat că interdicțiile pot duce la reapariția lucrurilor interzise „cu o intensitate mai mare, în zone gri pe care nu le controlezi”. El susține că în loc să fie complet interzise, telefoanele mobile ar trebui integrate în școli prin reguli clare și bine definite. Un exemplu oferit de ministru este implementarea unui sistem prin care elevii să-și lase telefoanele într-un dulap special la începutul orei, să le poată folosi în pauze, apoi să le depoziteze din nou în timpul lecțiilor.

Ministrul subliniază importanța educării elevilor în privința utilizării responsabile a tehnologiei și consideră că abordările restrictive nu sunt cele mai eficiente. „Hai să o folosim bine!”, a spus el, punctând că scopul este să valorificăm avantajele tehnologiei fără a permite ca aceasta să interfereze negativ cu procesul educațional.

Eu întotdeauna am avut o problemă, exceptând chestiile antisociale evidente, eu sunt împotriva interzicerii diverselor lucruri, pentru că eu, ca psiholog, ştiu că dacă le interzici, reapar, de multe ori cu intensitate mai mare, în zone gri pe care nu le controlezi. Sunt pentru a controla educaţional telefoanele în şcoală. Adică de ce să le interzic?”, a argumentat Daniel David.

 

Poţi să ai diverse reguli, nu ştiu, ai un dulap în clasă, când ai intrat în clasă, toţi ne lăsăm telefoanele aici. Avem pauză, bun, astea 10 minute, poţi să iei telefonul, să vorbeşti cu părintele tău dacă e o problemă sau alte lucruri, intrăm la clasă, ţi-l laşi din nou acolo. Nu înseamnă că aşa trebuie făcut, spun că aşa trebuie să folosim aceste device-uri. Tehnologia în sine nu este bună sau rea, devine bună sau rea în funcţie de cum o foloseşti. Hai să o folosim bine!”, adaugă el.

Lasati un comentariu

Alte articole

02 mart. 2024 9.31 am

În cursul zilei de vineri, 01 martie, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată să intervină la nava Princess Mariam, aflată în rada portului Sulina, deoarece…

13 nov. 2023 12.20 pm

O familie din Târgu Jiu trece prin momente cumplite. Un băiat de doar 14 ani a fost găsit fără suflare, în dimineața de duminică, 12 noiembrie, în baia casei în care locuia împreună cu părinții,…

17 ian. 2024 10.48 am

Meteorologii anunţă, miercuri, precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, până vineri dimineaţă, în vestul şi nord-vestul ţării. Se vor cumula până la 40 de litri…

15 feb. 2025 7.33 pm

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat sâmbătă că a înaintat Administrației Prezidențiale propunerea de trecere în rezervă a generalului-locotenent Cătălin-Ștefăniță Zisu, fost…

04 mai 2024 1.41 pm

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile…

25 dec. 2023 12.55 pm

Ministerul Afacerilor Interne anunţă luni că în ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au reţinut 446 permise de conducere, din care 74 pentru consum de alcool şi 15 pentru consum de droguri.…