Ultimele stiri

Iohannis a cheltuit peste 28 de milioane de lei pentru deplasări externe în 2024. Câți bani vor fi alocați pentru viitorul președinte

Sursă foto: captură video Administrația Prezidențială

În contextul dezbaterilor din comisiile parlamentare pe marginea bugetului pentru anul 2025, Administrația Prezidențială a precizat că execuția bugetară aferentă deplasărilor externe din 2024 a fost de 28.491.000 de lei, în timp ce alocarea propusă pentru 2025 se ridică la 17.272.000 de lei sub formă de credite bugetare.

Un alt subiect intens discutat a fost cel al regimului clasificat al contractelor privind zborurile speciale ale Administrației Prezidențiale. În acest sens, reprezentanții Cotroceniului au explicat că această clasificare nu este o decizie luată la nivel instituțional, ci rezultă din cadrul legal existent. Mai exact, regulamentul privind pregătirea, organizarea și executarea zborurilor speciale stipulează că astfel de contracte trebuie să fie clasificate.

Clasificarea contractelor, regimul clasificat al contractelor privind prestarea, executarea zborurilor speciale nu ține de voința emitentului, în speță de voința Administrației Prezidențiale, ci reprezintă o situație izvorâtă din cadrul legal incident”, au transmis reprezentanții instituției.

Accesul public la informațiile bugetare

În ceea ce privește solicitările privind desecretizarea costurilor, Administrația Prezidențială a afirmat că aceste informații sunt deja disponibile publicului. Potrivit instituției, execuția lunară aferentă tuturor alineatelor bugetare, inclusiv celor referitoare la deplasările externe, este accesibilă și a fost întotdeauna astfel.

Informația conform căreia datele privind aceste cheltuieli ar fi ascunse publicului nu este reală. Toate informațiile privind execuția lunară a bugetului sunt publice și pot fi consultate de oricine”, a declarat reprezentantul Administrației Prezidențiale.

Lasati un comentariu

Alte articole

07 sept. 2021 3.26 pm

  Premierul Florin Cîțu a spus marți, că este posibil ca miniștrii USR PLUS să își retragă demisiile, după discuția cu președintele României, Klaus Iohannis. „Este posibil, bineînțeles”,…

28 ian. 2025 2.36 pm

Președintele Klaus Iohannis nu va utiliza vila de protocol situată în zona exclusivistă a Bulevardului Aviatorilor din Capitală, pentru care statul a investit aproximativ trei milioane de euro, potrivit…

22 feb. 2022 12.42 pm

  Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman care prevede amendarea cu 10.000 de lei şi suspendarea activităţii…

06 nov. 2023 6.38 pm

Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, afiliată la Federaţia Sanitas, a pichetat astăzi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). “Desfiinţarea reţelei de spitale CFR ar fi un…

21 oct. 2021 10.32 am

  Liderii PNL au votat joi dimineață în unanimitate pentru ca partidul să îl propună pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă drept premier, într-un guvern minoritar cu UDMR, scrie G4media.…

13 nov. 2024 2.12 pm

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind transpunerea în legislaţia naţională a salariului minim european. Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului…