Ultimele stiri

Poliția olandeză a făcut publice fotografiile a doi dintre suspecții arestați în legătură cu furtul de la Muzeul Drents: se cere ajutorul cetățenilor pentru a da de urma tezaurului

Sursă foto: politie.nl

Poliția din Olanda a făcut publice numele și fotografiile a doi dintre suspecții arestați în dosarul furtului de la Muzeul Drents, unde au dispărut obiecte de tezaur dacic. Cei doi bărbați identificați sunt Douglas Chesley Wendersteyt și Bernhard Zeeman, ambii din Heerhugowaard. Identitatea femeii arestate în acest caz nu a fost dezvăluită deocamdată.

Anchetatorii au ajuns la suspecți după descoperirea unei genți abandonate într-un cartier din Assen, care conținea haine și alte obiecte ce au condus la identificarea acestora. Poliția speră ca publicarea identității celor doi să ducă la obținerea de informații despre locurile unde s-au aflat suspecții după jaf și persoanele cu care au intrat în contact.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Poliției olandeze, piesele furate nu au fost încă găsite, iar recuperarea acestora este prioritatea principală a autorităților. De aceea, anchetatorii solicită ajutorul publicului pentru a aduna mai multe detalii despre suspecți și traseul acestora după comiterea furtului.

Aceasta este o prioritate absolută a poliției și a procurorilor, de aceea poliția publică identitatea și fotografiile celor doi suspecți cu speranța că vor apărea informații despre locurile în care au fost și despre persoanele cu care s-au întâlnit după jaf. Aceste informații ar putea să ne spună câte ceva despre locul în care se află acum prada”, se arată în comunicatul poliției.

Geantă abandonată și haine

Poliția a publicat imagini cu geanta și hainele găsite, sperând că acestea vor ajuta la reconstituirea traseului suspecților. Locația exactă unde a fost descoperită geanta a fost de asemenea divulgată pentru a facilita identificarea oricăror martori care ar putea oferi informații suplimentare.

Căutarea unui Ford Transit negru

Pe lângă această descoperire, Poliția solicită informații despre un Ford Transit negru, cu numărul de înmatriculare V-586-KR, care ar fi fost condus de unul dintre suspecți la scurt timp după furt. Autoritățile vor să afle dacă acest vehicul a fost văzut în perioada de după jaf, deoarece ar putea oferi indicii despre traseul urmat de cel puțin unul dintre suspecți.

Sursă foto: captură video YouTube/Opsporing Verzocht

Pe lângă informațiile despre suspecți, geană și îmbrăcăminte, poliția vrea mai multe informații despre un Ford Transit negru. Investigația a arătat că unul dintre suspecți ar fi putut să conducă un Ford Transit negru cu numărul V-586-KR, la scurtă vreme după spargere”, se mai spune în comunicatul poliției olandeze.

Anterior, Poliția a cerut informații despre un Volkswagen Golf cu plăcuțe de înmatriculare furate (K-813-BK), folosit de suspecți pentru a părăsi locul jafului.

Trei bărbați suspectați că sunt implicați în jaful comis la Muzeul Drents din Assen au fost arestați miercuri, în provincia Noord Holland, transmite publicația olandeză De Telegraaf. Informația a fost ulterior confirmată de poliție. Un al patrulea suspect este încă dat în urmărire de polițiștii olandezi.

Lasati un comentariu

Alte articole

01 apr. 2025 6.07 pm

Cetăţenii români care călătoresc în Regatul Unit al Marii Britanii (UK) sunt obligaţi, începând de marţi, să obţină o Autorizaţie Electronică de Călătorie (ETA). Documentul are ca scop…

18 dec. 2024 6.06 pm

Moscova a lansat miercuri o serie de acuzații și amenințări la adresa Republicii Moldova, susținând că autoritățile de la Chișinău intenționează să folosească criza energetică din Transnistria…

13 feb. 2024 2.57 pm

Senatul SUA a votat în favoarea unui proiect de lege care prevede deblocarea unui ajutor extern în valoare de 95,34 miliarde de dolari. Acest pachet include asistență financiară pentru Ucraina, Israel…

16 apr. 2025 11.05 am

Un nou atac cu drone lansat de forțele ruse asupra orașului portuar Odesa, situat pe litoralul Mării Negre, a provocat pagube importante clădirilor rezidențiale, depozitelor și infrastructurii civile,…

06 nov. 2024 10.30 am

Într-un discurs adresat susținătorilor săi din West Palm Beach, Donald Trump a declarat că a fost ales cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, mulțumindu-le acestora pentru sprijinul acordat.…

14 nov. 2024 4.23 pm

Polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore,…