Ultimele stiri

Doliu în lumea artistică din Mangalia. S-a stins din viață pictorul Karl Robert Perko, un mentor dedicat, care a influențat generații întregi de tineri artiști: „Acum faceți arta în Ceruri”

Sursă foto: Facebook

Doliu în lumea artistică. „Pictorul mării”, Karl Robert Perko, o personalitate emblematică a municipiului Mangali, s-a stins din viață, în Germania.

Membrii Clubului Artelor Solteris deplâng trecerea în neființă a pictorului. Karl Robert Perko, personalitate culturală emblematică a Mangaliei și sunt alături de familie în această grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis reprezentanții Clubului Artelor Solteris Mangalia.

Născut la 25 iunie 1944 în Aradul Nou, Karl Robert Perko a fost fiul profesorilor universitari Iosif și Leontina, care i-au insuflat dragostea pentru cultură și educație. Deși provenea dintr-o familie cu rădăcini germane, în casa lor se vorbea românește, tatăl său subliniind mereu: „Suntem români și trebuie să vorbim românește”

După absolvirea Liceului de Arte din Arad, Karl a fost îndrumat inițial către Medicină, însă pasiunea sa pentru artă a prevalat. A studiat la Academia Navală din Constanța, unde a descoperit fascinația pentru pictura marină, devenind ulterior un maestru recunoscut în acest domeniu. De la renumitul pictor Dimitrie Știubei a învățat tainele reprezentării mării, care a devenit axul creației sale plastice

Un mentor pentru tinerele generații

De-a lungul vieții, Karl Robert Perko a fost nu doar un artist prolific, ci și un profesor dedicat. A organizat numeroase expoziții alături de elevii săi, precum cea intitulată „Pe valuri de culoare” la Mangalia, unde au fost expuse lucrări în diverse tehnici: creion, pastel, cărbune, tempera și ulei. Prin aceste demersuri, a oferit tinerilor talentați oportunitatea de a-și prezenta creațiile și de a-și dezvolta abilitățile artistice.

Elevii săi își amintesc cu drag de un mentor care nu doar că le-a predat tehnici artistice, dar le-a insuflat și pasiunea pentru frumos, curajul de a-și exprima emoțiile prin artă și importanța de a rămâne fideli propriilor viziuni. Prin dedicarea sa, a reușit să formeze și să inspire o nouă generație de artiști, care vor duce mai departe torța creativității aprinsă de maestru.

Contribuțiile sale nu s-au limitat doar la pictură. Karl Robert Perko a fost autorul unei cărți autobiografice, „Inscripție pe șevalet”, a nouă cărți de specialitate scrise în limba germană, precum și al unui curs de desen în 12 volume, demonstrându-și astfel dedicarea față de educația artistică și dorința de a împărtăși cunoștințele sale cu generațiile viitoare.

Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat. Cu toate acestea, operele sale și amintirile celor pe care i-a îndrumat vor continua să lumineze calea artei românești și să inspire generații viitoare.

Povestea sa de viață a fost subiectul unui reportaj intitulat „Viața ca o mare”, difuzat în cadrul emisiunii „Dosar România” de la TVR1.

Mare de lacrimi după moartea maestrului

Moartea profesorului Karl Robert Perko a îndurerat întreaga comunitate din Mangalia. Pe rețelele de socializare curg mesaje de condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut sau i-au admirat operele de-a lungul vieții.

Am primit cu tristețe vestea trecerii în neființă a domnului profesor Karl Robert Perko. Un om pe care l-am admirat de la primele întâlniri, la începutul anilor ’80, când domnul profesor ne-a fermecat cu modul său de a preda. Mi-au rămas în minte învățăturile pe care ni le-a oferit despre bunele maniere și modul în care să ne comportăm în societate și trebuie să recunosc că și acum, după atât de mulți ani, încă îmi fac nodul la cravată exact cum ne-a învățat domnul profesor Perko. Ne va lipsi prezența sa elegantă cu care a animat viața culturală a orașului, însă cu siguranță miile de tablouri realizate și vasta sa colecție de pipe îl vor păstra viu în memoria noastră mult timp de acum înainte.
Mangalia a pierdut unul dintre cetățenii săi de onoare, un mare om, un extraordinar artist și un minunat profesor. Odihnește-te în pace, domnule profesor! Condoleanțe familiei îndurerate!”, a transmis primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian.

S-a stins din viață Karl Robert Perko, cel mai important pictor al Mangaliei, pictorul mării, spirit liber, de autentică inspirație, un model al artei sale. Odihnă veșnică, maestre! Condoleanțe familiei!”

Ziua de astăzi a inceput cu o veste tristă, și anume plecarea dintre noi a maestrului Robert Perko.
R.I.P. Karl Robert Perko! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Sincere condoleanțe familiei! Veți rămâne veșnic în amintirea mea ca cel mai mare pictor, un artist desăvârșit! Acum faceți arta în Ceruri! Dumnezeu sa îl odihnească în pace!”

Lasati un comentariu

Alte articole

17 feb. 2025 12.46 pm

Un accident rutier tragic s-a produs în dimineața zilei de 16 februarie 2025, în jurul orei 04:00, la sensul giratoriu de la fostul magazin Cora din Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de…

21 dec. 2023 9.35 pm

Două persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit în această seară, în localitatea constănţeană Ştefan cel Mare, pe DN22C. Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost anunțați…

13 ian. 2022 10.07 pm

  Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi seară, la un accident rutier petrecut în sensul giratoriu de la Cora, pe bulevardul I.C. Brătianu. În urma impactului dintre două…

18 mart. 2024 11.35 am

Vacanțe la mare și la munte, destinații pitorești, locuri pline de relaxare la malul Mării Negre, gastronomie delicioasă și experiențe culturale sau istorice la cele mai importante atracții turistice…

15 feb. 2024 11.24 am

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut 5.400 perechi încălţăminte de damă susceptibilă de a fi contrafăcută. Încălţămintea are o valoare totală…

20 dec. 2024 12.55 pm

Joi, 19 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat trei persoane care ar fi achiziționat obiecte pirotehnice a căror deținere este interzisă. Persoanele în cauză…