Ultimele stiri

Peste 1.000 de tineri români vor călători gratuit în Europa cu ajutorul permiselor oferite prin programul „DiscoverEU”

Sursă foto: youth.europa.eu

Europarlamentarul Dan Motreanu, prim-vicepreşedinte interimar al PNL, anunţă, miercuri, că aproape 1.500 de tineri români vor călători gratuit în Europa cu ajutorul permiselor oferite prin programul „DiscoverEU”.

1.485 de tineri români vor călători gratuit în Europa cu ajutorul permiselor oferite prin programul «DiscoverEU». La nivel european, Comisia distribuie 35.762 de permise de călătorie tinerilor în cadrul programului DiscoverEU”, a scris, miercuri, pe Facebook, Dan Motreanu.

Programul prevede că tinerii care au obţinut abonamentele gratuite vor putea călători în Europa timp de până la 30 de zile în cursul perioadei de călătorie cuprinse între 1 martie 2025 şi 31 mai 2026.

Tinerii care au fost selectaţi vor primi un card european de tineret DiscoverEU, pe baza căruia vor putea beneficia de reduceri pentru vizitele culturale, activităţile de învăţare şi sportive, transportul local, cazare şi masă.

Deplasările se vor efectua cu trenul, excepţie făcând doar cei care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate.

DiscoverEU este o iniţiativă a Uniunii Europene prin care cetăţenii UE care au peste 18 ani au oportunitatea de a călători de-a lungul Europei. DiscoverEU este o acţiune a programului Erasmus+.

Lasati un comentariu

Alte articole

16 sept. 2021 11.59 am

  Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului în mai multe regiuni din țară.…

02 oct. 2024 6.37 pm

Un sortiment de creveţi gătiţi şi unul de somon, furnizate de aceeaşi firmă şi vândute în magazinele Kaufland, sunt rechemate de la consumatori din cauza prezenţei bacteriei Listeria monocytogenes.…

12 oct. 2023 11.38 am

Dorin Meran, la data faptei comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.…

15 iul. 2024 9.13 pm

Un autocar supraetajat a luat foc, luni seară, pe podul Brăila-Tulcea, arzând complet. Şoferul şi cei 35 de pasageri, cetăţeni ucraineni, s-au evacuat la timp, fără a fi înregistrate victime.…

19 nov. 2024 1.05 pm

Astăzi, în jurul orei 11:35, pompierii militari au fost anunțați, prin apel la numărul unic de urgență 112, despre faptul că la intrare în localitatea Turda, s-a produs un accident rutier cu…

10 iun. 2024 12.27 pm

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat, luni, că în ziua alegerilor au fost sesizate 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral, din care…