Ultimele stiri

Simona Halep a urcat în clasamentul WTA, deși nu a jucat deloc în luna ianuarie

Simona Halep nu a evoluat deloc în luna ianuarie, din cauza unei accidentări. Însă, cu toate acestea, sportiva constănțeancă a urcat două locuri în clasamentul WTA.

Simona Halep ocupă locul 868, după ce săptămâna trecută se afla pe poziția a 870-a. Sportiva din Constanța va participa la începutul lunii viitoare la turneul de la Cluj, Transylvania Open, de categoria WTA 250, după ce a primit invitație de la organizatori.

Cel mai mare salt în topul WTA l-a făcut Jaqueline Cristian (26 de ani), care la Australian Open a trecut două tururi, fiind învinsă în turul al treilea de Eva Lys. Datorită acestui rezultat, sportiva din București a urcat 21 de poziții în clasamentul WTA, acolo unde, în prezent, ocupă locul 61, fiind cea mai bine clasată tenismenă din România.

În Top 100 se mai regăsesc Sorana Cîrstea (34 de ani, 70 WTA), care a urcat o poziție, și Irina Begu (34 de ani, 78 WTA), care a avansat cu două locuri. Ambele jucătoare au fost învinse în primul tur al Australian Open.

Tot în primul tur a pierdut și Anca Todoni (20 de ani), care a urcat pe locul 108 WTA (+3), în timp ce Gabriela Ruse (27 de ani) a izbutit un salt de 12 poziții până pe locul 113 în clasamentul WTA.

Lasati un comentariu

Alte articole

23 aug. 2023 5.17 pm

Casa Fotbalului a găzduit miercuri, 23 august, de la ora 13:00, tragerea la sorți a play-off-ului Cupei României Betano, ediția 2023-2024. În urma extragerii au rezultat următoarele dueluri:  Metaloglobus…

29 mart. 2021 12.00 pm

  14 cluburi se vor lupta în play-out pentru menținerea în eșalonul ligii secunde. Acestea sunt repartizate în două grupe. La finalul play-out-ului, vor retrograda locurile 6 și 7, iar cele…

03 oct. 2024 6.09 pm

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat că Dinamo Bucureşti, echipa pe care o va întâlni, vineri seara, este una în formă care a jucat foarte bine până acum, atât din…

29 iul. 2024 5.01 pm

Gheorghe Hagi a anunţat, astăzi, într-un comunicat, că nu poate accepta oferta FRF de a fi selecţionerul echipei naţionale de fotbal. Dragi suporteri români, în urma discuţiilor din ultima perioadă,…

09 ian. 2025 1.29 pm

Andrei Talpeș, fost director al CSM Constanța, a fost numit manager al echipei de baschet feminin Rapid București, după ce a fost revocat din funcția anterioară în urma unor acuzații privind situația…

08 iul. 2023 5.43 pm

Începând cu noul sezon, liderul de pariuri sportive din România, compania Superbet, este noul partener principal al campioanei României, Farul Constanța, transmite biroul de presă al echipei constănțene.…