Ultimele stiri

Acţiuni de amploare ale poliţiştilor în oraşul Constanţa. Au fost date amenzi în valoare de aproximativ 36.000 de lei

Sursă foto: IPJ Constanţa

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat, la data de 25 ianuarie, acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea traficului și consumului de droguri și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Acțiunile s-au desfășurat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, precum și în Portul Constanța.

În cadrul activităților derulate, au fost legitimate peste 200 de persoane și au fost verificate aproximativ 150 de vehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 36.000 de lei.

De asemenea, au fost retrase un cetrificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

La acțiuni au participat și jandarmi din cadrul Gurpării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.

Lasati un comentariu

Alte articole

25 sept. 2024 12.40 pm

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a ajuns miercuri, 25 septembrie, la Curtea de Apel Constanța, unde magistrații vor analiza contestația depusă în cazul condamnării la șase luni de…

01 dec. 2023 4.39 pm

Zeci de polițiști constănțeni au defilat cu stegulețe tricolore pe autospeciale și cu drapelul în suflet, de Ziua Națională a României, în centrul municipiului Constanța. 1 DECEMBRIE este…

07 mai 2024 4.55 pm

Câteva sute de persoane s-au prezentat la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Mangalia, în perioada sărbătorilor de Paște și 1 Mai, cu mai multe tipuri de afecțiuni.…

09 dec. 2023 4.32 pm

Trei bărbați s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși băuți, drogați sau fără permis la volan. La data de 8 decembrie, în jurul orei 16.35, la sediul Poliției Municipiului Mangalia s-a…

11 feb. 2024 8.28 pm

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în cazul capturii de peste 5,2 milioane de comprimate cu substanţe dopante, iar o femeie este anchetată sub control judiciar. Potrivit Inspectoratului…

21 nov. 2023 7.21 pm

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi în valoare de 6,3 milioane de lei după verificarea a 350 de magazine Auchan şi Penny. În urma controalelor,…