Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a fost huiduit de mulțimea de oameni strânsă în Piața Unirii din Focșani, la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Incidentul vine la doar două zile după ce politicianul a fost huiduit și pe holurile Senatului, în contextul anunțului privind disponibilizările planificate în această instituție.
Conform unui comunicat al Primăriei Focșani, evenimentele dedicate Zilei Unirii au debutat cu o slujbă religioasă Te Deum, oficiată la Catedrala Ortodoxă „Cuvioasa Parascheva” de către Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, începând cu ora 11.00.
Punctul culminant al zilei a fost ceremonialul militar și momentul evocator dedicat unirii Moldovei cu Țara Românească, organizat în Piața Unirii din Focșani, de la ora 12.30. La manifestare a participat și Ilie Bolojan, singurul politician de rang înalt prezent, alături de oficialități locale, membri ai clerului și cetățeni.
În timpul ceremoniei, mulțimea a început să huiduie în momentul în care prezentatoarea l-a menționat pe Ilie Bolojan la microfon. Protestele au continuat în timp ce acesta a salutat Garda de onoare și militarii prezenți. „Hoții! Hoții!”, au strigat oamenii.
Huiduielile s-au auzit inclusiv în timpul intonării Imnului Naţional al României.
Vă rugăm şi vă îndemnăm, dragii mei, să nu aduceţi atingere caracterului acestei zile (…) Vă îndemn să vă străduiţi să trăiţi, realmente, bucuria acestei zile, lăsând deoparte alte gânduri pentru lucruri care, chipurile, ne separă. Să ne străduim să păstrăm unitatea în cuget şi simţiri. (…) Respectaţi şi cinstiţi memoria înaintașilor. Forme de manifestare diferite de caracterul unei astfel de zile pot să se petreacă în alte împrejurări, dar nu aici, în Piaţa Unirii”, a spus arhiepiscopul Ciprian.
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a scris pe pagina sa de Facebook că astăzi a sărbătorit Ziua Unirii la Focşani şi că de 20 de ani, de când este în funcţii publice, a participat la „marcarea acestei zile importante pentru ţara noastră la Oradea”.
Şi atunci, şi astăzi am considerat că este o formă de recunoştinţă pentru cei care au făcut ca ţara noastră să fie ceea ce este astăzi, dar şi o formă de respect pentru cetăţenii noştri. La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!”, a afirmat Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook.