Ultimele stiri

ZIUA ÎNVESTIRII. Donald Trump a ajuns la Capitoliu, unde va depune jurământul

Sursă foto: Sky News

Donald Trump depune azi jurământul pentru a deveni cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, un moment așteptat cu înfrigurare de aliați și inamici politici, cetățeni americani sau ai lumii largi, state partenere sau adversari geopolitici, scriu Reuters și BBC.

Preşedintele Joe Biden şi prima-doamnă Jill Biden i-au întâmpinat luni pe preşedintele ales Donald Trump şi pe soţia sa Melania Trump la Casa Albă, după slujba la Biserica Episcopală St. John. Joe Biden l-a salutat pe Trump spunându-i: „Bine aţi venit acasă”.

La rândul lor, vicepreşedinta Kamala Harris şi soţul ei Doug Emhoff i-au întâmpinat pe vicepreşedintele ales JD Vance şi pe soţia sa Usha Vance la Casa Albă, relatează CNN.

După o scurtă întrevedere la Casa Albă, Donald Trump și Joe Biden au plecat împreună spre Capitoliu, unde președintele ales va depune jurământul.

Ulterior, Trump a ajuns alături de Biden la Capitoliu. În Rotonda Capitoliului au încăput doar aproximativ 800 de persoane, care vor asista personal la depunerea jurământului.

Este vorba despre politicieni americani, aliați ai președintelui, megadonatori, miliardari – inclusiv Elon Musk (care va fi și parte a administrației), Jeff Bezos, Mark Zuckerberg, Tim Cook.

Dintre oficialii străini, în sală au putut fi văzuți Giorgia Meloni, prim-ministra Italiei, Javier Milei, președintele Argentinei și Han Zheng, viceprședintele Chinei.

Lasati un comentariu

Alte articole

19 feb. 2022 12.49 pm

  Un militar ucrainean a fost ucis, sâmbătă dimineaţă, într-un bombardament realizat de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, anunţă ministerul Apărării de la Kiev, potrivit Reuters.…

02 mart. 2022 3.51 pm

  Peste 2.000 de civili ucraineni au fost uciși până acum în timpul invaziei Rusiei din Ucraina, a anunțat miercuri Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei, citat de CNN. „Peste 2.000 de…

24 feb. 2022 11.57 am

  Forțe ale armatei ruse se apropie de Insula Șerpilor, anunță ziarul local din Odesa, „Dumskaya”, citat de G4media. „Grănicerii ucraineni au luat poziții defensive . Invadatorii le-au…

19 iul. 2024 9.50 am

Fostul preşedinte american Donald Trump a acceptat oficial nominalizarea partidului său pentru funcţia de preşedinte, pentru a treia oară, la Convenţia Naţională Republicană din Milwaukee, scrie…

02 feb. 2025 11.05 am

Președintele american Donald Trump a anunțat impunerea unor taxe vamale de 25% pentru toate importurile din Mexic și Canada, o măsură care a stârnit reacții puternice din partea liderilor celor…

07 mai 2024 4.03 pm

Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire…