Ultimele stiri

Primăria Constanța anunță că nu a pierdut nicio sumă din fondurile europene destinate proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”

Sursă foto: Primăria Constanța

Primăria Municipiului Constanța a clarificat recent situația proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, dezmințind informațiile apărute în mass-media care susțineau că fondurile europene alocate au fost pierdute.

Primăria Municipiului Constanța nu a pierdut nicio sumă din fondurile europene destinate proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” a fost aprobat pentru fazare prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. În continuare, proiectul se va finanța prin Programul Regional Sud–Est 2021-2027. Valoarea eligibilă neconsumată a fost transferată în cadrul noului contract, astfel că nicio sumă nu a fost pierdută.

Precizăm, de asemenea, că noul termen de finalizare pentru proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” este iulie 2026. Motivele amânării au fost întârzierile în derularea contractului de execuție ca urmare a suprapunerii mai multor proiecte pe amplasamentul obiectivului de investiții (reabilitare rețele termice, reabilitare apă canal, ENEL etc.). De asemenea, Primăria Constanța a reziliat în luna mai 2024 contractul cu Meva Concept SRL, antreprenorul care se ocupa de execuția lucrărilor în cadrul proiectului, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale”, se mai arată în comunicat.

Primăria Constanța transmite că în urma controalelor efectuate de supervizorul lucrărilor, SC Agora Proiect SRL, au fost descoperite neconformități la toate sectoarele de drum, inclusiv la zonele pietonale.

Nu s-a respectat nici termenul pentru montarea fântânilor pe strada Ștefan cel Mare, cișmelele au fost montate parțial, iar cele existente nu sunt montate corespunzător. Totodată, pistele de biciclete de pe bulevardul Ferdinand nu au fost finalizate, iar la foarte multe treceri pentru pietoni nu a fost asigurată panta pentru persoanele cu dizabilități. Deficiențe majore au fost constatate și la lucrările de amenajare a spațiilor verzi”, transmit reprezentanții municipalității.

Potrivit instituției, Primăria Municipiului Constanța a reziliat contractul cu Meva Concept SRL și urmează să demareze o nouă procedură de achiziție pentru restul de lucrări, aproximativ 10%, din proiectul de mobilitate în zona centrală a municipiului Constanța.

Lucrările care mai sunt de executat în cadrul proiectului: montare fântâni, montare panouri informative/bănci smart, stații de autobuz, marcaje și indicatoare rutiere.

Alte articole

21 aug. 2024 2.22 pm

Primăria municipiului Constanța anunță că nu va putea oferi rechizite elevilor la începutul anului școlar. Decizia a fost luată de reprezentanții municipalității ca urmare a demarării, în…

11 apr. 2024 7.08 pm

Miercuri,10 aprilie, în jurul orei 23.53, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au fost sesizați cu privire la faptul că…

11 iun. 2022 11.08 am

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, în Gara Constanța, acolo unde a izbucnit un incendiu la o locomotivă aflată pe linia 4. La fața locului au…

23 iul. 2024 6.34 pm

Funcţionarea unui hotel pentru tratament din Eforie Nord a fost oprită temporar după un control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma căruia s-a constatat că…

13 apr. 2025 12.30 pm

Duminică, 13 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24…

08 aug. 2024 2.05 pm

Pe linia prevenirii situațiilor de urgență, în perioada 30 iulie-5 august 2024, personalul din cadrul structurii de control a executat 29 controale din domeniul de activitate – turism, alimentație…