Ultimele stiri

Polițiștii constănțeni continuă activitățile preventive în școli

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța contină activitățile informativ-preventive în unitățile de învățământ din județul Constanța. Activitățile desfășurate în perioada 13-14 ianuarie au vizat prevenirea bullying-ului, a accidentelor rutiere, a violenței în școli și a riscurilor asociate consumului de alcool și substanțe psihoactive.

În cadrul întâlnirilor, polițiștii au subliniat importanța de a semnala orice situație de abuz sau conflict, oferind elevilor recomandări pentru a preveni astfel de incidente.

Astfel, polițiștii au explicat elevilor care este rolul esențial al colaborării dintre școală, familie și autorități, în vederea prevenirii victimizării minorilor, copiii fiind încurajați să comunice, de îndată, cu un adult, în cazul oricăror situații tensionate sau conflictuale.

În ceea ce privește circulația în siguranță, polițiștii au venit cu sfaturi importante pentru elevi. Le-au transmis să circule doar pe trotuare, ori pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când nu sunt trotuare și să nu traverseze drumul în fugă.

Traversarea drumurilor publice se face doar prin locurile marcate, după o temeinică asigurare, chiar dacă semaforul are culoarea verde.

Elevii au fost sfătuiți să nu folosească telefonul mobil (sau alte dispozitive electronice) atunci când traversează un drum public, astfel încât să poată fi atenți la traficul rutier.

Activitățile educativ-preventive vor continua și în perioada următoare, polițiștii fiind dedicați asigurării unui mediu școlar sigur pentru toți copiii.

Aceste acțiuni fac parte din campaniile „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, „Scuzele nu schimbă realitatea” și Programul Național de Prevenire a Victimizării Minorilor, care își propun să le ofere elevilor exemple și informații relevante despre comportamentele neadecvate în mediul școlar.

Lasati un comentariu

Alte articole

26 nov. 2020 3.48 pm

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea ÎPS Teodosie a stârnit valuri de reacții după scrisoarea adresată public premierului României, Ludovic Orban, prin care pune la încercare restricțiile impuse…

07 aug. 2024 3.44 pm

Descoperire șocantă în Constanța! Cadavrul unui bărbat a fost găsit miercuri, 7 august, pe digul din zona Pescărie. Miercuri, 7 august, în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului…

20 aug. 2023 7.38 pm

La data de 19 spre 20 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe D.N. 39,…

28 iul. 2023 9.48 pm

Cea mai mare concentrație de Ecoli de pe litoral, până în acest moment din sezon, care poate provoca infecții intestinale, a fost înregistrată la mijlocul lunii iulie în stațiunea Eforie Nord,…

20 feb. 2024 1.05 pm

Refugiații ucraineni vor organiza sâmbătă, 24 februarie, la Constanța, un miting dedicat celei de-a doua comemorare a invaziei deschise a Rusiei în Ucraina. Potrivit unui comunicat de presă, aproximativ…

11 ian. 2025 12.04 pm

Polaris colectează gratuit brazii naturali de Crăciun în Constanța, în perioada 10-18 ianuarie 2025. În acest interval, constănțenii sunt invitați să aducă brazii folosiți de sărbători la…