Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a anunţat, vineri, că Guvernul american a anunţat oficial accederea României în programul Visa Waiver. „Începând cu 31 martie, anul acesta, românii pot călători în SUA fără vize”, a subliniat el, arătând că românii care doresc să călătorească în America o pot face mult mai uşor, mai repede şi mai ieftin.
Dragi români de acasă şi români din America, Guvernul federal al Statelor Unite tocmai a anunţat oficial că România intră de astăzi în clubul select numit Visa Waiver. Începând cu 31 martie, anul acesta, românii pot călători în SUA fără vize. Acesta este evident un moment important şi fericit pentru toţi românii, iar decizia Statelor Unite arată cât de puternică a devenit în timp legătura dintre România şi SUA. Drumul României euroatlantice a fost pavat cu reuşite atunci când România şi românii au fost aşezaţi pe primul loc. Acesta este sensul anunţului de astăzi”, a afirmat Andrei Muraru, vineri.
El a adăugat că, dincolo de beneficiile economice şi de securitate certe, românii care doresc să călătorească în America o pot face de acum mult mai uşor, mai repede şi mai ieftin. Astfel, românii nu trebuie să mai aştepte luni pentru o programare, nu trebuie să mai treacă proba unui interviu şi nu trebuie să mai plătească o taxă considerabilă.
România devine prima ţară din regiunea Mării Negre care intrǎ în acest program select, iar acest lucru este în interesul promovării cooperării bilaterale şi regionale de securitate. Visa Waiver este un sistem bazat pe nişte valori importante – respect pentru lege şi pentru standarde stricte acceptate la nivel internaţional privind securitatea frontierelor. Dar valoarea cea mai importantă este că românii sunt trataţi cu demnitate. Vreau să îmi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care au făcut posibil acest succes. Mulţumesc administraţiei româneşti – preşedintelui, ultimelor trei guverne, instituţiilor publice – ministerelor de Externe, de Interne şi al Justiţiei, coordonatorului naţional pentru Visa Waiver, care a făcut o treabă admirabilă, Parlamentului, companiilor private, asociaţiei de afaceri româno-americane, instituţiilor media, colegelor şi colegilor din ambasada mea, care au lucrat alături de mine”, a transmis Muraru.
El a adăugat că le este recunoscător în mod special prietenilor americani, începând cu secretarul pentru Securitate Internă Alejandro Mayorkas, pentru rolul său esenţial, si echipei sale, Departamentul de Stat, membrii Congresului care ne-au sprijinit, Ambasada SUA de la Bucureşti şi ambasadoarei americane, care au depus un efort consistent.
În aceste împrejurări istorice şi minunate, în această zi perfectă, mulţumesc românilor, întrucât ei au cel mai mare merit pentru această reuşită – pentru că ei au arătat, prin opţiunile lor clare, că vor să călătorească liber în ţara cu care cei mai mulţi dintre ei se simt aliniaţi ca valori. God bless Romania! God bless America!”, a conchis el.
Reacția MAE
Ministerul Afacerilor Externe salută vineri anunţul Departamentului Securităţii Naţionale SUA privind includerea României la Programul Statelor Unite ale Americii de scutire de viză, arătând că în jurul datei de 31 martie 2025, cetăţenii români care doresc să efectueze vizite de scurtă şedere în Statele Unite, pentru turism sau afaceri, nu vor mai avea nevoie de viză.
Ministerul Afacerilor Externe salută anunţul Departamentului Securităţii Naţionale SUA privind includerea României la Programul Statelor Unite ale Americii de scutire de viză. În jurul datei de 31 martie 2025, cetăţenii români care doresc să efectueze vizite de scurtă şedere în Statele Unite, pentru turism sau afaceri, nu vor mai avea nevoie de viză. România devine al 43-lea stat inclus în Programul Visa Waiver şi primul din regiunea Mării Negre”, arată MAE într-un comunicat oficial.
Potrivit ministerului, includerea în Programul Visa Waiver reflectă soliditatea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, relaţiile strânse dintre cele două ţări şi cooperarea eficientă în consolidarea securităţii frontierelor.
De asemenea, accederea în Programul Visa Waiver este o expresie a interesului comun pentru dezvoltarea oportunităţilor de turism şi afaceri, prin impulsionarea contactelor directe. Obiectivul Programului este creşterea investiţiilor directe şi dinamizarea schimburilor economice. Includerea în Programul Visa Waiver va încuraja creşterea prezenţei economice a României în SUA, complementar cadrului stabil oferit de apartenenţa ţării noastre la UE, NATO şi, în perspectivă, la OCDE”, arată MAE.
Ministerul de Externe mai afirmă că un rol esenţial în obţinerea succesului pe care România îl marchează astăzi l-au avut cooperarea interinstituţională internă, precum şi cea cu autorităţile americane.
Dialogul constant şi bine coordonat cu partenerii americani începând din 2023 a determinat progrese accelerate în îndeplinirea criteriilor de aderare, prin consolidarea cadrului juridic dintre cele două state şi dezvoltarea unui parteneriat de securitate în domeniile combaterii terorismului, gestionării frontierelor, creşterea securităţii documentelor de călătorie”, subliniază MAE. MAE menţionează că, în toată această perioadă, subiectul accederii României la Programul Visa Waiver s-a aflat constant pe agenda dialogului bilateral, până la cel mai înalt nivel. Subiectul a fost abordat permanent şi în formatul tripartit (SUA-State Membre UE neincluse încă în Program – Comisia Europeană).
Acţiunile autorităţilor au fost susţinute substanţial şi decisiv de contribuţia întregii societăţi civile, inclusiv a mediului asociativ, fără de care nu ar fi fost posibilă atingerea unei rate de refuz sub 3%, o condiţie esenţială pentru includerea în Program. Ministerul Afacerilor Externe îşi exprima convingerea că aderarea României la Programul Visa Waiver contribuie la consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA şi marchează intrarea într-o nouă etapă a relaţiei bilaterale. Romania rămâne un stat dedicat consolidării parteneriatului transatlantic, care oferă stabilitate şi va continua să dezvolte o experienţă consistentă de cooperare fructuoasă cu SUA în beneficiul intereselor noastre comune”, se arată în comunicatul oficial.
Ca măsură de facilitare a călătoriilor, decizia privind includerea României în Programul Visa Waiver va determina reducerea costurilor financiare şi de timp pentru turişti. Astfel, procedura de solicitare şi obţinere va fi înlocuită de obţinerea unei autorizări de călătorie on-line emise de sistemul electronic al SUA (Electronic System for Travel Authorization/ESTA).
Această procedură este identică pentru toate statele incluse în Programul Visa Waiver. Costul unei autorizaţii ESTA este de 21 USD, faţă de 185 USD pentru o viză B1-B2, iar valabilitatea autorizaţiei este de doi ani, pentru intrări multiple. Cetăţenii care deţin o viză valabilă B1-B2 pot călători cu aceasta în SUA, fără a mai fi necesară obţinerea autorizaţiei ESTA.