Ultimele stiri

Consiliul Local Constanța, convocat în ședință: revocarea din funcție a directorului CSM Constanța, Andrei Talpeș, pe ordinea de zi

Sursă foto: Facebook/Andrei Talpeș

Consiliul Local Constanța a fost convocat de primarul Chițac în ședință extraordinară pentru luni, 23.12.2024, de ora 14.00. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.

Printre proiectele de pe ordinea de zi de află proiectul de hotărâre propus de primarul Vergil Chițac, care vizează revocarea din funcție a managerului Clubului Sportiv Municipal, Andrei Talpeș. Demiterea este justificată de un referat întocmit de Comisia de evaluare a activității, constituită în contextul întârzierilor la plata salariilor și al numeroaselor plângeri venite din partea sportivilor.

În referatul de aprobare, acesta spune că a luat decizia văzând situația dificilă a Clubului Sportiv Municipal Constanța rezultată din întârzierile la plata salariilor, nemulțumirile sportivilor cu privire la condițiile în care se desfășoară activitățile sportive și analizând Raportul de activitate înregistrat la Primăria municipiului Constanța sub nr. 247658/18.12.2024 al Comisiei de evaluare a activității managerului Talpeș Andrei, din care rezultă refuzul acestuia de a prezenta documentele solicitate și absența la audieri în cadrul Comisiei de evaluare.

Proiectele de pe ordinea de zi

  1. Aprobarea procesului verbal al ședinței ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 13.12.2024;
  2. Proiect de hotărâre nr. 548/2024 privind rectificarea bugetului local pe anul 2024;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– aviz Comisia de specialitate nr. 1

  1. Proiect de hotărâre nr. 552/2024 privind aprobarea execuției bugetului local la data de 17.12.2024;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– aviz Comisia de specialitate nr. 1

  1. Poiect de hotărâre nr. 519/2024 privind aprobarea utilizării excedentului anual al bugetului local estimat a se realiza la încheierea exercițiului bugetar al anului 2024;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– aviz Comisia de specialitate nr. 1

  1. Proiect de hotărâre nr. 539/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 7bis;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 521/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 136;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 533/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 144;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 529/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 59bis, proprietatea societății Sufletul Nopții SRL;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 530/2024 privind majorarea taxei pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 255, aflată în folosința societății City Club Cafe SRL;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 532/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Constantin Brătescu nr. 52, proprietatea Muftiatului Cultului Musulman;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

 

  1. Proiect de hotărâre nr. 535/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Marcus Aurelius nr. 11, proprietatea societății Oil Depol Service SRL;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 537/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 39, bl. MN1, parter, proprietatea societății Sammarina Imobiliare SA;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 542/2024 privind majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 247, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 545/2024 privind majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Călugăreni nr. 2A, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 546/2024 privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Constantin Brătescu nr. 58, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 544/2024 privind majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Gheorghe Lazăr nr. 12, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 543/2024 privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Nicolae Iorga nr. 89bis, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 547/2024 privind majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Talazului nr. 19, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 534/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 12;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 520/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. I. Gh. Duca nr. 44;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 541/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 18;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 531/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 118;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 528/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 291, bl. T14, sc. A, ap. 3;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 526/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Al. Lăpușneanu nr. 90 – 92, bl. LE37, sc. C, ap. 42;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 525/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Al. Lăpușneanu nr. 100, bl. AL2, sc. C, ap. 31;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 540/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Al. Lăpușneanu nr. 195A, mansardă;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 527/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Ferdinand nr. 97, bl. B1, parter;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 536/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Al. Lăpușneanu nr. 107, bl. LV40, sc. A, ap. 3;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 538/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 7;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 516/2024 privind stabilirea prețului local al energiei termice furnizată de către societatea Termoficare Constanța SRL, a prețului facturat populației și a subvenției unitare acordată populației începând cu data de 01.01.2025, în municipiul Constanța;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3

  1. Proiect de hotărâre nr. 524/2024 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L.;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 512/2024 privind stabilirea nivelului chiriei pentru locuințele sociale situate pe raza municipiului Constanța, str. Zmeurei nr. 3, blocurile 1-5;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 514/2024 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societății CT BUS S.A.;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3

  1. Proiect de hotărâre nr. 550/2024 privind aprobarea protocolului de colaborare privind facilitarea pregătirii si implementării unor proiecte prioritare din cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Polului Național de Creștere Zona Metropolitană Constanța;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– aviz Comisia de specialitate nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 510/2024 privind aprobarea trecerii imobilului-teren în suprafață de 15.465,91mp din acte (15.465 mp din măsurători) situat în municipiul Constanța, loc. Mamaia, Zona A4 – Club „Castel” (fosta Vilă Regală), identificat cu CF 205622, număr cadastral 17121, din domeniul public al municipiului Constanța în domeniul public al statului;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 513/2024 pentru modificarea HCL nr. 451/2019 privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață de 211 mp situat în municipiul Constanța, strada Amzacea nr. 5A în favoarea numitului Drăghici Dumitru;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 549/2024 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Constanța a unor imobile situate în municipiul Constanța;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre 551/2024 pentru modificarea și completarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 518/2024 privind aprobarea proiectului tehnic și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Sursă de producere energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța”;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 511/2024 privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de administrare, întreținere și exploatare a unor obiective de investiții de interes cultural din municipiul Constanța;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 555/2024 privind aprobarea înființării societății comerciale cu răspundere limitată PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL SRL cu capital public pentru administrarea, întreținerea și exploatarea Cazinoului Constanța și Galeriile de Artă, obiective de investiții de interes cutural din municipiul Constanța;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 523/2024 privind aprobarea studiului de fundamentare și oportunitate privind delegarea de gestiune a serviciului public privind prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor publice ce aparțin domeniului public al municipiului Constanța;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 553/2024 privind aprobarea prelungirii duratei contractului de aociere nr. 28916/22.06.1998 încheiat între Municipiul Constanța și societatea Progress Consulting S.A.;

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre nr. 554/2024 privind revocarea din funcția de director al Clubului Sportiv Municipal a domnului Talpeș Andrei.

iniţiator: primar Vergil Chiţac

– avize Comisiile de specialitate nr. 4 și nr. 5

Lasati un comentariu

Alte articole

22 iul. 2021 10.29 pm

  George Măndilă, consilierul primarului Constanței, Vergil Chițac, a declarat la „Între alb și negru”, că stațiunea Mamaia trebuia împărțită în trei zone, cel puțin, în ceea ce…

06 nov. 2023 9.02 pm

Primăria Constanța sfidează austeritatea şi vrea să doboare şi în acest an recordul pentru cele mai mari sume cheltuite pentru iluminatul festiv. În acest an, Primăria  va plăti patru milioane…

18 feb. 2024 9.22 am

Campioana U Banca Transilvania Cluj şi echipa Rapid Bucureşti vor juca finala Cupei României, după ce au învins sâmbătă, în semifinalele Final 8, la BT Arena din Cluj-Napoca, formaţiile CSM…

chitac

02 aug. 2023 3.04 pm

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a făcut câteva declarații publice în cadrul unei dezbateri organizată de „Alianţa pentru Turism”, cu privire la problema locurilor de parcare din Constanța.…

14 apr. 2024 5.22 pm

La Campionatele Europene de box pentru tineret de la Porec (Croaţia), duminică după-amiază, Amalia Niță de la CSM Constanța a reușit o victorie concludentă, 5-0, la puncte în finala categoriei…

22 ian. 2021 2.23 pm

  Consiliul Local Constanţa s-a întrunit vineri, într-o ședință extraordinară, organizată în sistem videoconferință. Pe ordinea de zi au fost patru proiecte de hotărâre, care au fost…