Ultimele stiri

Descinderi la o rețea de trafic de migranți. Polițiștii fac zeci de percheziții în București, Constanța și alte 11 județe: 136 de transporturi, cu 1.000 de migranţi, depistate din iunie

Sursă foto: IGPR

Aproape 70 de percheziţii au loc luni dimineaţă în București, Constanța și alte 11 județe, la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. Gruparea a fost iniţiată de cetăţeni străini, care apoi au racolat şi cetăţeni români.

La data de 16 decembrie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu poliţiştii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, pun în aplicare 69 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Timiş (29), Mehedinţi (9), Dolj (8), Caraş-Severin (4), Argeş (4), Ilfov (3), Teleorman (3), Arad (3), Dâmboviţa (2), Sibiu (1), Constanţa (1), Ialomiţa (1) şi municipiul Bucureşti (1), într-un dosar penal vizând săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi”, anunţă IGPR.

Conform anchetatorilor, în cursul anului 2023, mai multe persoane (cetăţeni străini) a constituit o grupare specializată în traficul de migranţi, la care au aderat mai mulţi cetăţeni români şi care a avut ca preocupare principală introducerea frauduloasă în ţară a grupurilor de migranţi, prin traversarea ilicită a Dunării şi, ulterior, scoaterea ilegală a acestora din ţară pe frontiera de Vest.

Gruparea de criminalitate organizată ar fi acţionat pe mai multe paliere, respectiv recrutarea grupurilor de migranţi pe teritoriul Turciei şi pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru introducerea acestora în mod fraudulos în Bulgaria şi, ulterior, în România. Ulterior, migranţii ar fi fost transportaţi în locaţii de adăpost, din municipiul Timişoara, unde ar fi rămas până când ar fi fost identificate oportunităţi pentru îmbarcarea acestora în ansambluri rutiere, cu scopul scoaterii ilegale din ţară”, precizează IGPR.

O parte dintre membrii grupării de criminalitate organizată avea ca atribuţii racolarea şoferilor care s-ar fi ocupat cu preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din vestul ţării până în zona parcărilor, unde erau transferaţi în camioane.

Un alt palier, format din transportatori, persoane de naţionalitate română, primeau de la organizatori locaţiile de preluare şi de debarcare şi realizau transportul migranţilor, pe care îi predau ultimului eşalon, format din şoferi de camioane şi antemergători.

Astfel, în perioada iunie – decembrie 2024, au fost depistate şi oprite 136 de asemenea transporturi, însumând aproximativ 1.000 de cetăţeni străini, de origine afro-asiatică.

Luni, sunt puse în executare 69 de mandate de aducere, cei în cauză urmând a fi duşi pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara.

Acţiunea este realizată cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, al poliţiştilor brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Craiova, Piteşti, Constanţa, Oradea, Alba, Bucureşti şi al serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Ilfov, Teleorman, Dâmboviţa, Sibiu şi Ialomiţa, al poliţiştilor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, al Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, al criminaliştilor din cadrul I.P.J. Timiş, precum şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş.

Lasati un comentariu

Alte articole

09 sept. 2024 3.00 pm

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, referitor la dronele ruseşti care au intrat în spaţiul aerian naţional, că România a avut o reacţie în timp real şi a monitorizat situaţia cu avioane…

24 nov. 2024 2.23 pm

Marian Ceauşescu, protestatar devenit cunoscut pentru abordarea unor persone publice – politicieni ori oameni implicaţi în diverse acţiuni în instanţe -, a fost amendat duminică, după ce…

21 aug. 2024 9.55 am

Patru percheziţii au loc miercuri dimineaţă în judeţul Ilfov şi în Bucureşti, într-un dosar în care acuzaţiile sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic…

09 mai 2024 5.22 pm

Intervenția poliției pentru calmarea unei situații conflictuale s-a transformat într-un incident nefericit, atunci când o polițistă a pulverizat accidental spray paralizant în fața colegului…

02 dec. 2024 7.51 am

Ordinea partidelor după alegerile parlamentare este PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR,, după centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale din secţiile de votare. POT este ultimul care întruneşte…

05 feb. 2024 7.01 pm

Reprezentanţii Federaţiei sindicale Sanitas au anunţat că, în urma discuţiilor purtate luni, la Palatul Victoria, pe tema majorărilor salariale din sistemul de sănătate, au convenit asupra unei…