Ultimele stiri

Noi avertizări de vânt puternic. Constanţa, sub cod galben, alte judeţe sunt sub cod portocaliu – HARTĂ

ANM anunţă intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, sud-vestul şi sudul Transilvaniei, duminică. De luni dimineaţă pân marţi seară, sunt prognozate intensificări ale vântului în Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei şi Crişanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei şi al Transilvaniei, scrie news.ro.

În intervalul 15 decembrie, ora 10 – 16 decembrie, ora 10 sunt prognozate intensificări ale vântului, viscol în zona de munte.

În intervalul menţionat, la munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, de 75…95 km/h şi vor fi perioade cu viscol”, anunţă meteorologii.

O atenţionare cod galben a fost emisă pentru intervalul 15 decembrie, ora 10 – 15 decembrie, ora 21, când sunt anunţate intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, sud-vestul şi sudul Transilvaniei

Pe parcursul zilei de duminică, în cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, precum şi în sud-vestul şi sudul Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…60 km/h. Temporar vântul va avea intensificări şi în restul Olteniei, în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, dar pe suprafeţe mai mici şi cu rafale de 40…50 km/h”, transmite ANM.

De luni, de la ora 10 şi până marţi seară, la ora 21, va fi în vigoare o avertizare cod galben, fiind anunţate intensificări ale vântului, viscol, polei în zona de munte.

Luni şi marţi, la munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 60…90 km/h. Vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1600 m vor predomina ninsorile şi va fi viscol.

Pentru 16 decembrie, ora 10 – 17 decembrie, ora 21 a fost emisă o atenţionare cod portocaliu de viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpaţii Orientali şi Meridionali.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali, la altitudini de peste 1600 m, vântul va sufla tare cu rafale de 90…120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente şi determinând scăderea vizibilităţii”, menţionează meteorologii.

O atenţionare cod galben, valabilă în intervalul 16 decembrie, ora 10 – 17 decembrie, ora 21, vizează Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei şi Crişanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei şi al Transilvaniei, unde vor fi intensificări ale vântului.

În intervalul menţionat în Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei şi Crişanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei şi al Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50…60 km/h. emporar vântul va avea intensificări şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe şi cu viteze mai mici (rafale de 40…50 km/h)”, precizează ANM.

Lasati un comentariu

Alte articole

11 dec. 2024 2.09 pm

Toate loturile de calendare de Crăciun din ciocolată livrate în magazinele Lidl din România de un producător au fost retrase de la vânzare din cauza gustului ”nespecific”. Clienţii pot returna…

08 mai 2024 5.57 pm

Actorul Florin Piersic a fost diagnosticat cu septicemie, o infecție gravă care s-a răspândit în sângele său. Odată cu diagnosticul, s-a constatat că zonele cu proteze, precum proteza de genunchi…

11 dec. 2023 10.55 am

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunţă că, astăzi, va avea loc un protest la Ministerul Finanţelor din cauza salarizării. LUNI 11.12.2023 ora 13.00 vă aşteptăm…

08 nov. 2024 2.19 pm

Un elev de 15 ani a fost prins cu 36 de comprimate cu substanţa activă clonazepam în incinta unităţii de învăţământ în care învaţă, iar ancheta a demonstrat că le vindea colegilor. A fost…

10 aug. 2024 2.09 pm

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că astăzi, în intervaul orar 14:00-15:00, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări…

27 mart. 2024 10.07 am

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează că unele firme vopsesc carnea de pui pentru a o face să pară mai bună, uneori procedura…