Ultimele stiri

Cum l-a susținut Teodosie pe Călin Georgescu – deşi ştia că nu are voie să se implice în politică, nu s-a putut abţine. “Este un trimis al lui Dumnezeu”

Sursă foto: Constanța TV

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este din nou chemat în fața instanței bisericești, fiind a doua oară în acest an când este judecat pentru încălcarea regulilor impuse de Sfântul Sinod.

Motivul principal al noii convocări este implicarea repetată în campania electorală, ceea ce contravine neutralității politice obligatorii pentru clerici. Deși Patriarhia Română i-a transmis în mod repetat să se abțină de la astfel de manifestări, Teodosie a continuat să își exprime public susținerea pentru un candidat politic, pe care l-a numit „trimisul lui Dumnezeu”.

Într-un interviu recent acordat publicației franceze Le Figaro, Teodosie a recunoscut că, deși teoretic nu ar trebui să se implice în politică, nu se poate abține. „Credeam că vor publica interviul după alegeri”, a spus el, justificându-și gestul. În interviul respectiv, el a elogiat în mod deschis pe Călin Georgescu, un candidat cunoscut pentru pozițiile sale naționaliste și rusofile. Înaltul Prelat l-a descris pe Georgescu drept „mai mult decât un politician, un om al lui Dumnezeu, credincios și apărător al valorilor creștine”. De asemenea, el a făcut afirmații controversate despre Vladimir Putin, descriindu-l drept „un om al împăcării și un constructor de biserici”.

Fac asta, spune el, cu vocea tremurând de emoție, pentru că este mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician. Este un credincios, nepot și strănepot de preot, care apără valorile creștine și se interesează de viața de zi cu zi a românilor. Spre deosebire de majoritatea celorlalți candidați, el are un temperament echilibrat, nu ridică niciodată vocea și nu se dezminte. Desigur, cum diavolul există peste tot, există oameni care i se opun. Dar majoritatea credincioșilor mei îmi împărtășesc aprecierea. Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu”, a spus, la slujbă, IPS Teodosie, conform Le Figaro, publicație citată de G4Media.

Oamenii de aici sunt îngrijorați pentru că Biden le-a ordonat să se lipsească de ei pentru a ajuta Ucraina. De aceea apreciez că Călin Georgescu, ca și Donald Trump, are curajul să vorbească despre pace”, spune arhiepiscopul Teodosie, criticat de superiorii săi pentru poziția sa pro-rusă, scrie Le Figaro.

În schimb, el o acuză pe Elena Lasconi că dorește „să semene război și moarte” prin susținerea continuării ajutorului pentru autoritățile de la Kiev.

Nu trebuie să ne temem de Vladimir Putin, care este un om al împăcării, precum și un constructor de biserici”, afirmă Teodosie. Când i se atrage atenția că președintele rus a ordonat totuși invazia pe scară largă a Ucrainei, Teodosie evită problema și dă vina pe „cel rău”. În opinia sa, victoria lui Călin Georgescu ar fi trebuit să rezolve aceste neînțelegeri. “Acesta este un moment istoric”, spune el.

Reacţia Patriarhiei

Patriarhia Română a reacționat prompt și categoric, declarând că se delimitează ferm de afirmațiile făcute de Teodosie. Biroul de presă al Patriarhiei a anunțat că, la următoarea întrunire a Sfântului Sinod, arhiepiscopul va fi cercetat pentru încălcarea repetată a deciziilor Sinodului, care interzic implicarea politică a clerului. Această convocare vine la doar câteva luni după un alt episod tensionat, în februarie, când Teodosie a fost judecat pentru „răzvrătire, indisciplină și tulburarea liniștii Bisericii”. La acea vreme, el insistase fără temei ca arhiepiscopia sa să fie ridicată la rang de mitropolie, o cerere respinsă de Sinod. În urma acelui incident, Teodosie a primit o dojană scrisă, un avertisment oficial care l-a obligat să renunțe la inițiativele sale neautorizate.

Noile abateri au amplificat tensiunile între Arhiepiscopul Tomisului și conducerea Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Daniel a emis un document, în octombrie, care îl acuză pe Teodosie de promovarea unor persoane în rang de cleric fără justificare. Totodată, arhiepiscopiile din țară au primit instrucțiuni să nu-l mai invite pe Teodosie la slujbe sau ceremonii oficiale, izolându-l astfel din ce în ce mai mult în cadrul ierarhiei bisericești.

Lasati un comentariu

Alte articole

06 sept. 2024 4.22 pm

Pe 19 august 2024, au început lucrările de reabilitare a magistralelor de apă pe strada Baba Novac din municipiul Constanța. Aceste investiții fac parte din contractul CL 33, intitulat „Reabilitarea…

03 apr. 2024 12.55 pm

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, efectuează miercuri, 3 aprilie, trei percheziții…

03 ian. 2022 2.07 pm

  Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, luni, în Medgidia, pe strada Ștefan cel Mare, numărul 17, acolo unde a izbucnit un incendiu la un autoturism. Potrivit reprezentanților…

10 ian. 2023 2.58 pm

Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, vă invită expoziția de artă decorativă – mozaic – „Peisajul dobrogean în arta decorativă”.…

06 mart. 2024 10.21 am

Astăzi, 06 martie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de la intersecția străzilor Izvor cu Biruinței din municipiul Constanța. Pentru remedierea…

22 nov. 2024 1.17 pm

Joi, 21 noiembrie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorului de caz din…